A incendiat cea mai frumoasă biserică din Constanța pentru că era supărat pe Dumnezeu. Piromanul a fost arestat

A incendiat cea mai frumoasă biserică din Constanța pentru că era supărat pe Dumnezeu. Piromanul a fost arestat

Magistrații Judecătoriei Constanța au dispus arestarea preventivă a unui bărbat de 41 de ani după ce s-a probat că este autorul incendiului pus intenționat la biserica din lemn Sfântul Mina, de pe malul lacului Tăbăcărie.

Cercetările efectuate în ultimele zile pentru identificarea autorului incendierii celui mai frumos locaș de cult din Constanța i-au dus pe polițiști la Andrei Tilimbici, un individ care, potrivit anchetatorilor, ar avea probleme cu divinitatea. El a fost reținut ieri după amiază în urma unei percheziții la domiciliu. Investitigatorii au reușit, cu greu, să dialogheze cu suspectul. Omul era supărat pe Dumnezeu. Proble adunate din casă, puse cap la cap, au fost prezentate aseară, târziu, Judecătoriei Constanța.

Magistrații au dispus, astfel arestarea preventivă a bărbatului care în seara zilei de 16 februarie aruncase cu motorină pe peretele exterior al bisericii Sf Mina. “Slavă Domnului că biserica e bine. A pus cineva foc. Un  om fără minte. Fără nici un Dumnezeu.  În ziua de azi cine nu vrea răul bisericii? Biserica asta s-a făcut cu foarte multă trudă. Uitați aici, cel puțin trei locuri în care a dat cu motorină, miroase a carburant. Noroc că pompierii au venit repede”, a declarat, atunci, preotul paroh, Claudiu Banu.

 

Ne puteți urmări și pe Google News