Încă un bebeluş mutilat la naştere

Încă un bebeluş mutilat la naştere

Rudele unui copil născut la maternitatea din Câmpina îi acuză pe medici de malpraxis după ce au aflat că bebeluşul a suferit leziuni grave în timpul naşterii. Vinerea trecută, după opt ore de travaliu, Elena Vlaicu, de 21 de ani, a născut la maternitatea din Câmpina un băieţel.

Deşi iniţial medicii i-au spus mamei că nou născutul este sănătos, două zile mai târziu aceştia au hotărât să-l transfere la maternitatea din Ploieşti. ”De la medicii de la Ploieşti am aflat că nepotul nostru are fractură de claviculă, o mână paralizată, un genunchi cianozat şi un hematom la cap din cauza căruia ar putea avea probleme grave în dezvoltare”, spune Doina Niţă, bunica bebeluşului.

”La naştere nu prezenta nicio leziune vizibilă”

”Copilul a ajuns la Ploieşti cu insuficienţă respiratorie, sindrom neurologic hipoton şi cu mâna fracturată. Acum facem demersuri pentru a-l transfera la un spital din Capitală, unde urmează să se stabilească dacă vorbim doar de o fractură la mână sau de o pareză”, susţine dr. Cristina Erhan, neonatolog în cadrul maternităţii din Ploieşti.

De partea cealaltă, medicii de la Câmpina resping acuzaţiile familiei. ”Era un copil cu o greutate normală, de trei kilograme şi jumătate. Nu s-a impus o operaţie cezariană. E adevărat că acest copil avea o dublă circulară strânsă de cordon ombilical, iar mâna se afla într-o poziţie nefirească la momentul expulziei. Aceste două aspecte ar fi putut contribui la fractura de claviculă. La naştere nu prezenta nicio leziune vizibilă”, afirmă dr. Ion Nica, şeful secţiei de obstetrică ginecologie din cadrul Spitalului Câmpina.

”Copilul s-a născut cu o fisură de claviculă. Cât timp s-a aflat sub supravegherea mea, nu a prezentat o stare de sănătate gravă. Ce s-a întâmplat de la momentul naşterii şi până ce copilul a fost transferat la Ploieşti nu mai depinde de mine”, se apără Mihaela Tudor, medicul care a asistat-o pe tânără la naştere.

Conducerea Spitalului Câmpina şi cea a Autorităţii Sănătate Publică au declanşat o anchetă, iar rudele bebeluşului au făcut o plângere la Colegiul Medicilor Prahova.

Ne puteți urmări și pe Google News