Încă patru zile de reduceri la impozite

Încă patru zile de reduceri la impozite

Contribuabilii, persoane fizice din Sectorul 6, mai au patru zile pentru plata impozitelor şi taxelor locale pe anul 2009 pentru a beneficia de bonificaţia de 7%.

Pe de altă parte, depăşirea acestui termen atrage după sine majorări la debitele rămase de plată de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere.

Conform legii, pentru plata cu anticipaţie, până la 31 martie, a impozitelor locale datorate pentru întregul an, contribuabilii beneficiază de o reducere de 7%.

Locuitorii acestui sector pot achita impozitele la sediul centrului din cartierul în care domiciliază, după următorul program: Centrul 1 (Orizont – Dr.Taberei nr. 18), Centrul 2 (Virtuţii nr. 1-3), Centrul 3 (Calea Giuleşti nr. 125): luni, marţi şi joi, între orele 8.30 –16.30, miercuri, între orele 8.30 – 18.30, vineri, între orele 8.30 – 14, şi la Centrul de Informare Cetăţenească şi Încasare Amenzi de Circulaţie, din Drumul Taberei nr. 40, şi în zilele de sâmbătă, după un program prelungit.

Reamintim contribuabililor că impozitele pot fi plătite şi online prin Internet Banking, pe site-ul taxelocale6.ro.

Ne puteți urmări și pe Google News