La controlul obligatoriu, efectuat de şeful postului de control în poşeta femeii a fost descoperit un pistol cu gaze, marca ROHM  R6 90, cal.315K, model PTB 759, de producţie germană şi două cartuşe, unul pe ţeava pistolului, celălalt în încărcător.

Iniţial, fermeia a afirmat că nu deţine obiecte interzise şi a încercat să împiedice controlul asupra unui compartiment al genţii personale, în care se afla pistolul încărcat şi armat.

În urma controlului, pistolul a fost descoperit. Ulterior s-a demonstrat că femeia nu avea permis de port-armă. Directorul penitenciarului a chemat echipa de intervenţie de la IPJ Iaşi – Serviciul Arme şi Muniţii, care a reţinut-o pentru cercetări pe femeie, şi a confiscat pistolul şi muniţia. Femeia, se afla pentru a treia oara în vizită la concubinul ei.

Acesta execută în regim închis o condamnare definitivă pentru viol de 12 ani închisoare. Regumamentul prevede că persoanele condamnate în regim închis nu au dreptul de a avea contact direct cu vizitatorii lor. Femeia a fost audiată de poliţişti şi lasată să plece acasă, după ce a fost amendată cu 500 de lei. Portul fără permis al armelor cu gaze, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă.