Această lună nu e cuprinsă în sezonul de schi, dar câteva pârtii din Europa s-au deschis deja. Preţurile sunt ceva mai mici faţă de cele din sezon.
Zăpada s-a aşternut deja în Alpi, iar unele staţiuni europene au deschis pistele unde stratul de omăt măsoară cel puţin 50 de centimetri. Vorbim, în general, de pârtii marcate cu albastru, culoare ce indică un nivel de dificultate scăzut. Însă, există şi pârtii roşii (nivel mediu) şi negre (pentru avansaţi) deschise în această perioadă. Sölden, mai ieftină acum Prima staţiune pe care v-o recomandăm este Sölden, din Tirol (vestul Austriei). Schiul în octombrie nu este ceva neobişnuit. Prima etapă a Cupei Mondiale la Schi are loc anual aici, la sfârşitul lunii octombrie. Staţiunea dispune de circa 150 de kilometri de piste, de la cele de nivel uşor la cele medii şi dificile. Marele avantaj al staţiunii Sölden este că, deşi este una dintre cele mai apreciate staţiuni de schi din Europa, are preţuri destul de bune. În prezent sunt deschise patru dintre pistele din zona numită "Glacier Ski Area". Vorbim de piste marcate cu albastru, cu lungimi cuprinse între 1,6 şi 11,4 kilometri. Pe aceste piste, grosimea stratului de zăpadă este de 50 de centimetri. Dacă mergeţi în vacanţă în octombrie sau la începutul lui noiembrie (până în data de 18 a lunii), veţi plăti mai puţin pentru ski-pass. Un abonament valabil două zile costă 79 euro pentru adulţi, 45 de euro pentru copii, 59 de euro pentru tinerii sub 26 de ani şi 69 de euro pentru pensionari. În plin sezon, un adult plăteşte 90 de euro. Drumul asfaltat urcă până la 2.800 de metri Aici găsim al doilea cel mai înalt vârf din Austria, Wildspitze (3.768 m), dar şi al doilea cel mai înalt drum asfaltat din Europa, care urcă până la 2.829 de metri şi asigură legătura dintre oraşul Sölden şi gheţarul Rettenbach. Dacă hotărâţi să mergeţi aici, puteţi sta în Sölden (oraşul se află la altitudinea de 1.358 de metri), însă cel mai bun loc este un sat turistic numit Hochsölden, situat chiar lângă pârtii, la o altitudine de 2.090 metri. Aici, aveţi la dispoziţie câteva hoteluri, chiar unele foarte luxoase, însă tariful de cazare este ridicat (peste 120 de euro pentru o persoană pe noapte). Aşa că vă recomandăm să mergeţi la o cabană sau la unităţile turistice marcate cu B&B Inn (pensiuni care oferă cazare şi mic dejun). La acestea veţi găsi preţuri cuprinse între 35 şi 45 de euro pe noapte şi condiţii foarte bune. Cu avionul, apoi cu trenul Dacă nu alegeţi să mergeţi cu maşina personală (drumul de acces e impecabil, faceţi 4-5 ore din Viena), cea mai bună variantă este să luaţi un avion spre Innsbruck, Zurich sau Munchen, iar de acolo să luaţi trenul spre Sölden. Găsiţi oferte low-cost pentru Zurich şi Munchen, oraşe aflat la vreo 300 de kilometri de Sölden. Un tren puteţi lua şi din Viena, însă capitala austriacă se află la vreo 430 de kilometri de staţiune. Hintertux - schi la 3.250 de metri Cel mai gros strat de zăpadă este cel din staţiunea Zillertal-Tux, de asemenea în Tirol. Pe gheţarul Hintertux grosimea zăpezii este de 165 de centimetri, cu porţiuni în care măsoară chiar 2,5 metri. 11 dintre cele 23 de piste din staţiune sunt deja deschise. Unele pârtii de pe gheţarul Hintertux oferă turiştilor şansa de a schia chiar şi vara. Asta deoarece regiunea destinată schiului se întinde până la 3.250 de metri altitudine. Şcoala de schi Hintertux oferă lecţii atât pentru începători, cât şi pentru avansaţi. În apropiere de sat se află Peştera Spannagel, una dintre cele mai întinse zone speologice din Austria. Zece kilometri au fost exploraţi, iar turiştii au acces la un tur ghidat de 500 de metri. Tot în Tirol se mai poate schia pe gheţarii Pitztal şi Kaunertal, unde sunt deschise şase, respectiv cinci pârtii. Staţiuni deschise în Italia şi Franţa Pentru cei care vor să meargă în Italia, pot încerca staţiunea Bolzano, din Tirolul de Sud. Unele pârtii sunt deschise aproape tot anul, datorită prezenţei unui gheţar la o altitudine de 3.200 de metri. Patru dintre cele 13 pârtii ale staţiunii Val Senales sunt deschise în acest moment. Marea atracţie este o pârtie de săniuş ce măsoară 3,3 kilometri. În Franţa, sunt deschise trei dintre pârtiile de pe gheţarul Tignes. Satul din estul extrem al Franţei (departamentul Savoia) se află în apropierea mult mai celebrei staţiuni Val d'Isere. Preţurile sunt un pic mai ridicate aici, faţă de cele din Austria şi Italia.
ITINERAR
Vizită în Viena şi cumpărături la Parndorf
Dacă mergeţi în Austria cu maşina personală ar fi păcat să pierdeţi câteva obiective de pe traseu. Vă puteţi opri în capitalele Ungariei şi Austriei, Budapesta şi Viena, şi puteţi face cumpărături la Parndorf. Aflat pe autostrada care leagă Budapesta de Viena, Parndorf s-a impus în timp ca importantă destinaţie de cumpărături. Outletul de aici se întinde pe 3,7 hectare şi conţine aproximativ 200 de magazine. Trebuie să ştiţi că centrul este deschis între 09:30 şi 19 în zilele lucrătoare şi între 9 şi 18 sâmbăta. Dacă mergeţi la schi, puteţi găsi aici costume speciale pentru acest sport la un preţ excelent. Sfatul nostru e să porniţi dis-de-dimineaţă de acasă şi să înnoptaţi la graniţa dintre Ungaria şi Austria. Veţi pierde mult timp până la Arad, restul drumului nu va dura prea mult. A doua zi, mergeţi la Parndorf (nu este departe de graniţă), apoi la Viena. Vizitaţi câteva dintre obiectivele turistice ale oraşului şi petreceţi noaptea la un hostel sau la o pensiune, unde găsiţi camere duble chiar şi la 40 de euro. Şi un apartament în regim turistic este o soluţie, preţurile pentru o noapte începând cu 70 de euro. Apoi puteţi pleca spre Sölden sau altă staţiune din Tirol. Sunt vreo 500 de kilometri între Viena şi Sölden, pe care îi veţi face în 5-6 ore, deoarece drumurile sunt foarte bune.