Mircea Badea glumeşte despre închiderea emisiunii

Mircea Badea glumeşte despre închiderea emisiunii

Prezentatorul „În gura presei”, Mircea Badea, a anunţat, aseară, posibilul final în luna septembrie al emisiunii pe care o realizează.

„Există mari şanse ca această emisiune să îşi încheie cariera cu venerabila vârstă de şase ani”, a spus Mircea Badea, subliniind că aniversarea celor şase ani „În gura presei” are loc în luna septembrie.

„Mă gândesc că şase ani sunt mulţi ani. Şase ani de emisiune de asta zilnică, de la măsuţă de aici, e mult de tot. Zic că şase ani sunt suficienţi  (...) Nu depinde numai de mine, dar există mari şanse ca această emisiune, totuşi, să-şi încheie cariera cu venerabila vârstă de şase ani. Probabil, dacă am fi fost într-o altă ţară, într-o altă lume, într-o altă civilizaţie, cred că ar fi însemnat ceva, poate chiar o performanţă ...”, a spus aseară Mircea Badea.

Nicio schimbare Contactaţi de evz.ro, reprezentanţii Antena 3 spun că totul nu a fost decât una dintre obişnuitele glume ale prezentatorului TV şi că emisiunea lui va fi difuzată în continuare. "A glumit. Nu se va întâmpla nimic. Emisiunea va rămâne pe poziţii ca şi până acum. Nu se va schimba nimic nici din punct de vedere al orelor de difuzare, deoarece emisiunea este condiţionată din acest punct de vedere şi de emisiunea de la radio", ne-a declarat reprezentantul Antena 3.

Ne puteți urmări și pe Google News