Producţia „Poliţist, adjectiv” a fost răsfăţată de critici prin cronici care mai de care mai elogioase, revărsate atât asupra regizorului român, cât şi asupra actorilor. Din distribuţie fac parte Dragoş Bucur, Vlad Ivanov (cinicul domn Bebe din „4, 3, 2”), Ion Stoica şi Irina Săulescu.

Chiar dacă are o intrigă poliţistă, „Poliţist, adjectiv” nu este un policier, ci, mai bine spus, un film despre sens, conştiinţă şi morală, după cum explică însuşi Corneliu Porumboiu în notele sale de regie.

„Am vrut să fac un film despre limbaj, despre sensul său sau, mai degrabă, despre lipsa sa de sens. Cristi (Dragoş Bucur) e un poliţist care aplică o lege compusă din cuvinte. La un moment dat, se teme să rezolve un caz minor, ca să nu aibă pe conştiinţă viaţa unui tânăr (…) Am preferat să urmăresc aproape clinic procedurile şi felul de a acţiona al unui poliţist, l-am urmărit aşa cum el îşi urmăreşte, la rândul lui, suspecţii, cu credinţa că cinemaul e un martor al unei lumi fără sens.”

Prima opţiune

Dragoş Bucur a fost prima opţiune a lui Corneliu Porumboiu pentru rolul lui Cristi, tânărul poliţist care este prins între nevoia de a face dreptate şi obligaţia de a respecta legea. Mai mult, acesta a început să scrie scenariul cu Bucur în minte, iar aşteptările nu i-au fost înşelate. Actorul interpretează credibil, fără exagerări, un personaj memorabil, care, fără să fie un erou, parcă mai spală puţin imaginea poliţistului român, atât de terfelită după Revoluţie.

„Poliţist, adjectiv” este cel de-al doilea lungmetraj scris, produs şi regizat de Corneliu Porumboiu, după „A fost sau n-a fost”, câştigătorul Camera d’Or, în 2006, la Cannes şi al premiului distribuitorilor de film, Label Europe. La rându-i, „Poliţist, adjectiv” a primit anul acesta la festivalul de pe Croazetă premiul FIPRESCI (Federation Internationale de la Presse Cinematographique), destinat secţiunii „Un Certain Regard”, şi Premiul Juriului aceleiaşi secţiuni.

Absenţă motivată

Dragoş a ratat momentul încoronării „Poliţistului” la Cannes, prins fiind cu filmările în Maroc pentru „The Way Back”, al regizorului Peter Weir („Truman Show”, „Master and Commander”) .

„Iniţial, crezusem că o să ajung la proiecţie, pentru că festivalul coincidea cu o pauză în timpul filmărilor, dar, din cauza unor modificări în programul de filmare, nu am mai putut ajunge la Cannes. Am vorbit la telefon cu Cornel şi mi-a spus că totul pare să decurgă bine, apoi am început să citesc presa on-line şi am văzut ce impresie bună a făcut filmul peste tot. Despre premii am aflat în avion, în drumul spre India… În timpul alimentării cu cherosen în Tbilisi am intrat pe messenger, şi Ila, un prieten regizor, mi-a scris despre premiile câştigate de „Poliţist, adjectiv”. O altă surpriză plăcută pentru Dragoş a fost momentul în care unul dintre producătorii americani, care fusese la Cannes pe durata festivalului, i-a lăsat în rulotă câteva copii ale articolelor elogioase din presa internaţională la adresa filmului.


Doi vechi prieteni, Dragoş Bucur şi Corneliu Porumboiu


INTERVIU

Cannes-ul, cel mai bun agent de marketing

EVZ TV: Cum s-a născut ideea de a face acest film?
Corneliu Porumboiu:
Auzisem despre cineva care şi-a trădat fratele, l-a denunţat că face trafic cu haşiş. Un fel de evocare a conflictului dintre Cain şi Abel. Am fost interesat de absurdul situaţiei, de modul în care o lege modernă poate să declanşeze o dramă biblică. Aşa am început să scriu scenariul. Tema filmului este legată de sensul cuvintelor.

Nu e posibil ca telespectatorul obişnuit să fie descurajat de o asemenea temă, adâncă, despre semantică, apel la dicţionar, conştiinţă?
Fac filme pentru un anumit tip de public. Unul curios, care nu consideră filmul doar entertainment. Cinemaul este o artă în sine, are regulile lui, mai multe direcţii în care s-a dezvoltat. Nu mă aştept să fac de la început blockbustere. Mă gândesc că va fi receptat de un public asemănător celui pe care l-am avut cu „A fost sau n-a fost”.

Dragoş Bucur a avut oarecare libertate în a contura personajul? De fapt, ce fel de regizor sunteţi în relaţia cu actorii?
Noi doi suntem prieteni vechi şi, chiar dacă nu fac un film cu el, îi dau scenariile să le citească. Discutăm mult, e un tip foarte inteligent, cu verticalitate, are un instinct bun. Chiar am încredere în el. De la a doua variantă de scenariu m-am gândit la Dragoş. După aceea, a urmat pentru el un regim cazon. A trebuit să înveţe, de la tenis de picior până la filaje şi modul de întocmire a foilor de observaţii. O astfel de muncă, specifică poliţistului, te transformă. Aceasta este şi una dintre întrebările filmului: în ce măsură ceea ce faci zilnic, munca ta, te modifică? Dragoş a făcut o documentare foarte minuţioasă, am discutat cu el tot timpul variantele de scenariu, nici nu ştii cum se naşte personajul. Cu actorul ai, în general, discuţii despre ce trebuie el să facă. E important ca oamenii din echipă, actori, scenografi, costumieri, să ajungă să „vadă” ceea ce ţi-ai imaginat tu.

V-au ajutat şi poliţiştii pentru realizarea filmului?
Poliţiştii m-au ajutat foarte mult, au citit scenariul, m-au familiarizat cu procedura foarte precisă de investigaţie.

Vă aşteptaţi la asemenea critici elogioase? Aţi fost comparat şi cu Almodovar.
Nu m-am aşteptat, sincer. Pentru mine era important că filmul e la Cannes, că a fost selecţionat. Cannes-ul e cel mai bun loc de unde un film îşi poate începe cariera. Acolo sunt reprezentanţii presei şi distribuitorii. Cannes-ul a fost şi este pentru mine cel mai bun agent de marketing.

V-aţi dorit vreodată să fiţi actor?
Urăsc asta! Adică nu-mi place să mă văd, nici în fotografii, nici în materiale filmate, nu îmi place nici să-mi citesc propriile cuvinte din interviuri. Cred că am obsesia asta pentru cuvânt. Scriu mult, formulez, reformulez. În realizarea unui film, cea mai mare perioadă o dedici scrisului. Asta te duce la un fel de autism. Şi filmarea propriu-zisă înseamnă repetiţii multe, un lucru care nu e spontan. Tot timpul cizelezi, pentru ca fiecare secundă din film să fie importantă. Nu-mi place spontaneitatea asta a discursurilor, a interviurilor…

Până la urmă, oralitatea nu înseamnă să vorbeşti ca la carte, fără fisură.
Într-adevăr. Nici personajele mele nu vorbesc ca la carte, dar dialogurile lor sunt minuţios lucrate, ca să dea senzaţia spontaneităţii.

Cât a durat scrierea scenariului şi cât a durat filmarea?
Un an şi ceva l-am dedicat scenariului, iar filmarea a durat 24 de zile. Ce urmează? O vacanţă de două luni, la socri, în Franţa. Sigur mă voi apuca de scris acolo!

Nu există deja un proiect pentru un film?
În momentul acesta am două variante de scenariu, începute pe când lucram la „Poliţist, adjectiv”. Dar am renunţat deja la ele, pentru că tot aveam tendinţa să mă întorc asupra lor, să le reformulez. Poate vrea alt regizor să le folosească.

VA URMA

Evadat, alături de Collin Farrell

În „The Way Back”, al regizorului Peter Weir, Dragoş Bucur îl interpretează pe Zoran, un iugoslav care evadează, în 1940, dintr-un lagăr siberian. Alţi fugari sunt interpretaţi de actori precum Ed Harris şi Colin Farrell.

„Sunt oameni normali, mi-a făcut plăcere să îi cunosc şi să discut cu ei. Ed Harris e un tip plin de umor, iar Colin Farrell e departe de a fi un star capricios şi plin de fiţe; e un om săritor şi plin de bun-simţ”, îşi caracterizează actorul român colegii.