IMPRESIONANT. Criminal şi victimă, îngropaţi unul lângă altul, în acelaşi mormânt
- Irina Marinescu
- 23 iulie 2012, 17:45
George Guraliuc a fost înmomrântat astăzi, lângă sora pe care a ucis-o pe fondul unei crize de schizofrenie. Părinţii l-au plâns cu aceeaşi jale ca şi pe fiica lor, pe care o îngropaseră cu o zi în urmă.
Astăzi, George Guraliuc a fost înmormântat alături de victimele sale. Părinţii nu au putut să îşi despartă copiii după moarte chiar dacă unul dintre ei le-a distrus familia.
Cu o zi înainte şi-au înmormântat fiica şi nepoţica de numai 5 luni în strigătele de durere ale întregului sat, care nu îşi explică cum a putut fi posibilă o asemenea tragedie. "Nu am văzut in 30 de ani atâta durere adunată aici ca în această zi", a spus unul dintre preoţii prezenţi la slujba de duminică, în timp ce întreaga familie îşi striga fetele pe care le ducea la mormânt.
Astăzi, satul a fost din nou alături de familia Guraliuc, care a insistat ca cei doi copii ai lor să fie înmormântaţi unul lângă celălalt. Mormântul lui George a fost acoperit de o sumedenie de coroane, la fel ca cel al Mariei şi al micuţei Sabina. Nu a fost prezent însă cumnatul acestuia, soţul şi tatăl victimelor lui George.
CUM AR TREBUI SCHIMBATĂ LEGEA SĂNĂTĂŢII MINTALE? Citiţi, după miezul nopţii, pe evz.ro, despre modul în care ar trebui supravegheaţi bolnavii de schizofrenie după externarea lor din spital. De ce acest sistem funcţionează în alte ţări iar în România nu.