Importurile de energie electrică s-au dublat! Producția a scăzut considerabil
- Oana Nicolae
- 16 februarie 2020, 11:00
Volumul importurilor de energie electrică ale țării noastre s-a dublat anul trecut.
Raportul Transelectrica referitor la balanța Sistemului Energetic Național pe anul trecut spune următoarele:
„Analizând evoluția componentelor balanței energetice, în perioada ianuarie – decembrie 2019 față de aceeași perioadă a anului precedent, consumul intern net a scăzut cu 1,1% iar producția netă de energie cu 7,8%.
Schimburile fizice transfrontaliere de export au scăzut cu 25% față de perioada similară din 2018, iar fluxurile transfrontaliere de import au înregistrat o creștere de 95%”.
Exporturile de electricitate ale țării noastre au fost de 5,4 TWh în anul 2018, la o producție de 60,7 TWh, în timp ce importurile au fost de 2,8 TWh.
În anul 2019, însă, situația a devenit îngrijorătoare. Exporturile s-au redus până la 4 TWh, iar importurile aproape s-au dublat: au ajuns până la 5,5 TWh. Producția a scăzut până la 56 TWh.
„În structura mixului de producție, în perioada ianuarie – decembrie 2019 comparativ cu perioada similară a anului 2018, s-a înregistrat o scădere a componentei termo de aproximativ 12,9%, a producției din surse nucleare cu 0,9% și a componentei hidro cu 11,4%. Aportul din surse regenerabile a cunoscut o creștere de 6,2%.
Analizând ponderile componentelor mixului de producție netă pentru intervalul ianuarie – decembrie 2019 se observă că cea mai mare pondere (37,7%) este reprezentată de componenta termo urmată de componenta hidro (28%), iar energia produsă din surse regenerabile și nucleară au o pondere de aproximativ 15,8% și respectiv 18,5%”, spune raportul Transelectrica, informează E-nergia.