Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește-ne pe Google News
Cineastul vietnamezo-francez Tran Anh Hung explică de ce l-a ales pe Jonny Greenwood pentru a realiza coloana sonoră din "Pădurea norvegiană".
A ecranizat "Pădurea norvegiană" de Haruki Murakami (Polirom, 2002 şi 2004, în seria de autor, în traducerea Angelei Hondru) la peste două decenii de la apariţia romanului, iar filmul a fost selecţionat la Mostra din 2010. Povestea - situată în anii ’60 - se axează asupra relaţiilor dintre Toru Watanabe (Kenichi Matsuyama), Naoko (Rinko Kikuchi, actriţa nominalizată la Oscar pentru "Babel") şi Midori (Kiko Mizuhara), tarate de traume şi depresii. Tran Anh Hung a explicat pentru EVZ cum a funcţionat colaborarea cu cel mai retras şi mai faimos scriitor japonez.
"Evenimentul zilei": Haruki Murakami v-a pus doar două condiţii pentru a-i ecraniza cartea: să vadă scenariul şi să vadă bugetul. Atunci de ce a trebuit să corespondaţi patru ani pentru a cădea de acord? Tran Anh Hung: Nu aşa s-a întâmplat. Mi-a luat mult timp să scriu scenariul, aproape un an. Producătorul a putut face bugetul abia după ce a citit scenariul. Apoi a durat până a verificat cu partenerii lui dacă poate face rost de respectiva sumă de bani. După aceea i-am dat scenariul lui Murakami, l-a citit foarte repede şi mi-a trimis multe, multe note pe marginea lui. Venise rândul meu să răspund cu note pe marginea notelor lui. Apoi ne-a dat undă verde. Termenul de patru ani vine de la producători, ei au declarat asta, dar nu respectă realitatea întru totul.
Există critici care au văzut similitudini între filmul dv. şi cele de Wong Kar Wai, cel puţin din punctul de vedere al imaginii. Ce părere aveţi? Nu văd nicio similitudine. Dar e dreptul dv., al criticilor, să aveţi propria părere despre asta...
"Mi-a plăcut muzica din «Va curge sânge»"
Murakami a fost implicat şi în alegerea actorilor?Nu, deloc. El este o persoană foarte retrasă, foarte misterioasă. N-a apărut niciodată la filmări. Nu s-a manifestat în nicio etapă a realizării lungmetrajului. Castingul a fost exclusiv treaba mea. Sigur că am fost deschis la sugestii, dar, până la urmă, eu decid.
Lui Murakami i-a plăcut filmul. A spus exact ce anume a apreciat la "Pădurea norvegiană", mai ales că a durat atât timp până să consimtă la o ecranizare? Haruki Murakami nu vorbeşte prea mult. A spus că i-a plăcut filmul, că i-au plăcut interpretările, mai ales acelea ale lui Rinko Kikuchi şi Kenichi Matsuyama şi că i-a plăcut muzica. Dar e o persoană foarte… secretă. Nu e omul care să vorbească 10 minute despre ce i-a plăcut la această ecranizare.
De ce aţi optat pentru Jonny Greenwood (Radiohead) în ceea ce priveşte muzica filmului? Pentru că îmi plăcuse foarte mult muzica din "Va curge sânge". Nu am apreciat doar frumuseţea ei, ci şi faptul că sonoritatea era foarte diferită de ce auzi în alte filme. Este un muzician foarte sensibil, care dă profunzime unei coloane sonore. Era perfect pentru un film care e totodată romantic şi sumbru.
Vi s-a reproşat că aţi exclus din ecranizarea dv. părţile umoristice şi observaţiile de ordin social din roman. Ce înţelegeţi prin observaţile de ordin social?
Referirile la revoltele studenţilor, de pildă.Ce aţi aflat din carte despre revoltele studenţilor?
Am citit cartea acum ani buni... Vă spun eu. Nu aţi aflat nimic. Din cauza faptului că revoltele studenţilor din Japonia sunt un subiect extrem de complex. Merită făcut un film numai şi numai despre ele pentru a face spectatorul să înţeleagă ce s-a întâmplat cu adevărat. "Pădurea norvegiană" nu este despre asta! Am păstrat manifestările studenţilor, dar într-o manieră cinematografică. Adică le folosesc ca un contrapunct sonor al secvenţelor tăcute. De exemplu, după ce Nao ko şi Watanabe se regăsesc, şi el îi spune "Pot să te sun sâmbăta viitoare?", trec la o secvenţă foarte zgomotoasă, cu manifestaţii, şi apoi zgomotul se întrerupe unde începe muzica. Următoarea secvenţă, tăcută, este cu Naoko şi Watanabe plimbându-se, şi din acest contrast, spectatorul înţelege că între cei doi există deja intimitate. Asta în loc să realizez trei scene cu Naoko şi Watanabe, care încep să se cunoască. Ar fi fost o manieră prea literală pentru gustul meu.
De altfel, am tăiat multe bucăţi din carte pentru că nu erau necesare pentru poveste, pentru felul în care intenţionam s-o spun. "Pădurea norvegiană" are o distribuţie eclectică. Doi actori cu experienţă, dintre care unul, nu cel cu o nominalizare la Oscar - Kenichi Matsuyama - nici n-a trebuit să dea probe, şi un model la debut în lungmetraj... joacă în film pentru simplul motiv că le corespund personajelor.
"Şi actorii, şi actriţele trebuie să aibă o calitate foarte feminină"
Rinko Kikuchi spunea că, în timpul filmărilor, aţi făcut-o să simtă pregnant izolarea şi solitudinea. Ce încercaţi să obţineţi de la ea? Nu ştiu exact, ţine de tehnica mea de a lucra cu actorii. Nu îmi place să mă apropii de ei, dimpotrivă, îmi place să mă distanţez de actori când lucrez cu ei, să le păstrez misterul, nu să îi frecventez în viaţa de zi cu zi şi să le cunosc ticurile şi defectele cotidiene. Nu ieşim împreună în oraş, ne vedem exclusiv la filmări. Atât. Desigur, am făcut repetiţii, dar ele fac parte din producţie. Repetăm, discutăm, dar în majoritatea timpului nu ne vedem. E mai bine aşa.
Actriţa spunea şi că îi cereaţi un control foarte precis al muşchilor feţei...A, asta este interpretarea ei. Dar există lucruri pe care nu vreau să le văd, care nu îmi plac, aşa că le cer actorilor să nu le facă sau să aibă o mimică extrem de bine controlată. Eu le cer anumite lucruri, apoi ei văd dacă pot răspunde sau nu solicitării. Până acum nu am văzut frustrări la actorii cu care am lucrat. De obicei, îmi livrează interpretări mai bune decât îmi puteam eu imagina.
Ce calităţi căutaţi la un actor? Supleţea. Capacitatea de a fi sensibil, de a nu încerca să obţină un rezultat recurgând la forţă. Nu îmi place să îi văd forţându- se. Şi actorii, şi actriţele trebuie să aibă o calitate foarte feminină. Să fie receptivi, să lase emoţiile să îi traverseze, aş zice.
Credeţi în "method acting"? Desigur. Dacă aş lucra cu americani, aş lucra tot cu actori care, pentru mine, au această feminitate. De pildă, Josh Hartnett este un actor american cu care am lucrat şi a cărui supleţe o apreciez. Pentru mine nu există actori americani şi actori străini. De altfel, actorii americani sunt diferiţi între ei.
<iframe title="YouTube video player" width="560" height="345" src="http://www.youtube.com/embed/tqiYXmpb41I" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>
"Până acum nu am văzut frustrări la actorii cu care am lucrat. De obicei, îmi livrează interpretări mai bune decât îmi puteam eu imagina." Tran Anh Hung - regizor, producător şi scenarist
CV BOGAT
"L’odeur de la papaye verte", două Premii Cannes - 1993
Regizorul, producătorul şi scenaristul Tran Anh Hung (49 de ani) este un favorit al festivalurilor. A trecut la debutul în lungmetraj după doar două scurtmetraje. Iar cel dintâi lungmetraj, "L’odeur de la papaye verte", i-a adus două premii la Cannes (1993), printre care Camera d’Or, dar şi Cesar-ul pentru debut în lungmetraj.
Nici englezii nu au rămas insensibili la film, British Film Institute decernându- i "Sutherland Trophy". Următorul său lungmetraj, "Cyclo", a fost selecţionat la Mostra din 1995, aducându-i premiul FIPRESCI şi mult-râvnitul Leu de Aur. A făcut parte şi din juriul de la Cannes (1996).
"Pădurea norvegiană", al şaptelea film al cineastului, a participat la Competiţia de la Veneţia în 2010, dar n-a obţinut niciun premiu. Criticii de film au elogiat imaginea lungmetrajului, subiectivitatea filmului, adecvată naraţiunii la persoana I din roman şi calitatea interpretărilor, dar au obiectat la absenţa umorului şi a observaţiilor de ordin social articulate de Watanabe.
