IKEA, volumul doi

IKEA, volumul doi

20% din produsele magazinului din Baneasa vor apartine noii colectii de la inceputul lunii septembrie.

Retailerul de mobilier si decoratiuni interiorare IKEA Romania va incepe de luni, 20 august, distributia celui de-al doilea catalog de produse, in Bucuresti si in orasele limitrofe, pana in Comarnic si Pitesti. Catalogul, a carui productie si distributie costa circa 1,3 milioane de euro, va fi valabil pana in luna septembrie 2008, ceea ce inseamna ca preturile produselor nu vor fi modificate pana in toamna anului viitor.

Brosura a fost tiparita in 950.000 de exemplare si cuprinde 3.000 din cele 7.000 de produse expuse in magazin. Dintre acestea, circa 20% sunt produse din noua gama, iar cele care vor iesi de la raft in urmatoarele luni au preturi promotionale, in medie cu 12% mai mici fata de preturile afisate in catalogul anterior.

„Desi piata anunta ca preturile vor creste, noi vom reduce preturile cu aproximativ 12%. Ne-am concentrat foarte mult pe optimizarile de costuri, de logistica, de transport”, a spus ieri Cornel Oprisan, retail manager al companiei. Oferta de produse inclusa in catalogul tiparit in Romania este similara celei din orice alt magazin IKEA din lume.

Ne puteți urmări și pe Google News

Al doilea magazin, in 2008

IKEA Romania s-ar putea extinde, de la sfarsitul anului viitor, cu un nou magazin, in afara Capitalei, dupa cum a declarat Cornel Oprisan, retail manager.

„Avem in vedere deschiderea unui nou magazin, pentru care luam in considerare trei regiuni geografice. Pentru inaugurarea unui magazin IKEA este nevoie insa de circa 12-14 luni, asa ca este posibil sa avem la sfarsitul anului viitor un al doilea magazin”, a declarat Oprisan.

Compania estimeaza pentru acest an vanzari mai mari decat planurile initiale de 40 milioane euro, insa rezultatele financiare aferente primelor sase luni vor fi facute publice la sfarsitul lunii septembrie.

VEDETA Fotoliul Poang

Este unul dintre cele mai apreciate piese de mobilier ale IKEA in lume. Costa 355 de lei si are cadrul din furnir de mesteacan si husa detasabila. La magazinul IKEA s-au inregistrat, in primele trei saptamani de la deschidere, vanzari de peste 5 milioane de euro. Suma cea mai mare pe un bon era, la acea data, de 14.500 lei - si a inclus produse de mobilier pentru toate camerele, inclusiv accesorii si decoratiuni.

AFACEREA ANULUI

Farfuriile Motto

Sunt cele mai apreciate produse ale IKEA in Romania, daca ar fi sa luam in considerare datele comunicate in primele zile de la deschiderea magazinului din Baneasa. Numai in primele cinci zile de la inaugurare au fost vandute 17.853 de astfel de farfurii. Costa un leu bucata.