Igor Smirnov ar alipi Transnistria la Rusia

Igor Smirnov ar alipi Transnistria la Rusia

Liderul republicii separatiste vorbeşte despre o posibilă integrare a regiunii în Federaţia Rusă.

Liderul separatist de la Tiraspol, Igor Smirnov, a infirmat, într-un interviu acordat publicaţiei ruse „Nezavisimaia Gazeta”, speculaţiile potrivit cărora Moscova îşi va retrage misiunea de pace din stânga Nistrului, subliniind, în schimb, că Transnistria ar putea deveni parte integrantă a Rusiei.

Preşedintele autoproclamatei republici transnistrene a făcut aceste declaraţii-surpriză după întâlnirea pe care a avut-o săptămâna trecută, la Moscova, cu preşedintele rus, Dmitri Medvedev, şi cu omologul moldovean al acestuia, Vladimir Voronin. O serie de analişti apreciaseră imediat după întrevederea tripartită că Rusia va pune capăt misiunii de pace din regiunea separatistă. Relaţiile dintre Transnistria şi Rusia au renăscut, iar Moscova garantează viabilitatea politică şi economică a republicii, unde o treime din populaţie este de origine rusă, a dat asigurări Smirnov.

Mai mult, la recomandarea lui Medvedev, guvernul rus evaluează posibilitatea acordării Tiraspolului unui împrumut de 200 de milioane de dolari, pentru a sprijini industria locală, afectată de criza economică şi de blocada impusă regiunii separatiste. „Nezavisimaia Gazeta” scrie că Voronin şi Smirnov nu au discutat, la întâlnirea mediată de Medvedev, despre posibilitatea reunificării celor două teritorii, ci despre normalizarea relaţiilor dintre ele. „În realitate, vom deveni regiunea transnistreană a Rusiei”, a insistat Smirnov, subliniind că punctul de vedere al Rusiei este în prezent mult mai bine conturat decât în perioada când lider la Kremlin era Vladimir Putin. Voronin nu mai merge la Tiraspol

După ce Chişinăul confirmase iniţial că Vladimir Voronin urma să se întâlnească astăzi, la Tiraspol, cu liderul se paratist Igor Smirnov, preşe din tele moldovean a anunţat aseară că îşi anulează vizita în Transnistria. Întâlnirea trebuia să aibă loc în această dimineaţă, începând cu ora 10.00, la Centrul de Creaţie pentru Copii şi Tineret din capitala Transnistriei. Smirnov îi informase anterior pe reprezentanţii misiunilor diplomatice ale UE, OSCE, SUA şi Ucrainei că, în cursul întrevederilor de la Moscova de săptămâna trecută, a stabilit cu Voronin o întâlnire pentru 25 martie.

"În realitate, vom deveni regiunea transnistreană a Rusiei." Igor Smirnov liderul separatist de la Tiraspol

Ne puteți urmări și pe Google News