Idei mari pentru salariul minim

Idei mari pentru salariul minim

Marirea salariului minim pe economie s-ar putea face prin cheltuieli mai putine la nivel administrativ, nu prin solutii radicale, spun economistii.

Reprezentantii Patronatului Roman au propus ieri guvernului sa renunte la grilele de salarizare, pentru ca majorarea salariului minim sa nu produca dezechilibre economice. De cealalta parte, sindicatele vor un salariu minim legal de 520 de lei.

“Am propus guvernului sa se renunte la grile, pentru ca o majorare a salariului minim pe economie sa nu creasca si celelalte salarii, iar domnul Pacuraru a parut sa fie de acord cu initiativa noastra”, ne-a declarat presedintele Uniunii Nationale a Patronatului Roman, Marian Milut.

Totusi, grilele de salarizare vor ramane valabile, cand sindicatele vor cere marirea salariilor pe ramuri, a mai spus Milut.

Economistii contactati de noi considera ca doua tabere ar putea fi impacate daca guvernul ar “strange cureaua” si ca renuntarea la grilele de salarizare nu ar fi binevenita.

“E greu de crezut ca se va renunta la grilele de salarizare deoarece o asemenea masura nu isi atinge scopul”, ne-a declarat directorul Grupului de Economie Aplicata (GEA), Liviu Voinea.

Voinea a  mai spus ca grilele de salarizare sunt un etalon necesar, pentru ca in ramuri ca invatamantul sau medicina, nimeni nu poate calcula productivitatea. “Solutia ar veni din restrictionarea unor cheltuieli administrative”, a adaugat Voinea.

“Masura propusa de domnul Milut este radicala. Pentru asa ceva este nevoie de o reformare a intregului sistem de salarizare din Romania si nu cred ca este cazul”, a opinat fostul ministru al Finantelor, Daniel Daianu.

Potrivit acestuia, o astfel de propunere nu ar rezolva problemele legate de buget sau de efectele negative economice.

“Sindicatele ar trebui sa ceara investitii in oameni, nu salarii mai mari, pentru ca e de preferat ca oamenii din intreprinderi sa fie scoliti, decat sa fie inlocuiti cu masinarii pentru ca salariile sunt prea mari”, a precizat Daianu.