Ialomiţianu: O reducere a TVA pune în pericol plata pensiilor

Ialomiţianu: O reducere a TVA pune în pericol plata pensiilor

O eventuală scădere a TVA la alimentele de bază ar însemna o diminuare prea mare a veniturilor la bugetul de stat care ar pune în pericol plata salariilor şi pensiilor, dar şi fondurile pentru investiţii şi nu se va traduce printr-o scădere a preţurilor, a declarat astăzi ministrul finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu.

"În momentul în care reducem TVA punem în pericol cheltuielile cu salariile, cheltuielele sociale şi fondurile pentru investiţii. România nu poate să-şi permită să reducă TVA chiar şi la alimente" a afirmat şeful finanţelor.

El a explicat că din experienţa pe care o are de când lucrează în Ministerul de Finanţe când s-au aplicat cote reduse de TVA de 9%, respectiv 11%, preţurile nu au scăzut cu acelaşi procent.

Mai mult, această situaţie ar genera evaziune fiscală.

"Am depistat în perioada respectivă multe fenomene de evaziune pentru că se contrafăceau anumite bunuri, care erau în sfera de 9%", a explicat şeful Finanţelor.

Propunerea legislativă de modificare a Codului Fiscal astfel încât pâinea, laptele, carnea, ouăle, uleiul vegetal şi zahărul să beneficieze de TVA redus de la 24% la 5% a trecut miercuri de Senat şi va ajunge în dezbaterea Camerei Deputaţilor, decizională în acest caz, în următoarele săptămâni.

Ne puteți urmări și pe Google News