Huzu şi Lăzărescu, în tandem la şefia CCA?

Huzu şi Lăzărescu, în tandem la şefia CCA?

Aron Huzu și Dan Lăzărescu, care erau principalii favoriți pentru preluarea șefiei la Comisia Centrală a Arbitrilor, au dezvăluit EVZ că vor colabora.

Comitetul Executiv al FRF l-a ales, astăzi, pe Aron Huzu preşedinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor, rezultatul fiind unul menit să împace marea majoritate a conducătorilor de club. În condiţiile în care Ion Crăciunescu nu era agreat de Mircea Sandu, iar Cornel Sorescu şi Vasile Avram aveau şanse minime, marii favoriţi rămăseseră Aron Huzu şi Dan Lăzărescu.

Cei doi au dezvăluit ieri pentru EVZ că vor face tandem la şefia arbitrajului. „Am avut discuţii cu domnul Huzu şi vom colabora. Chiar vreau să subliniez că pentru mine nu funcţia e importantă. Nu contează cine e preşedinte şi cine e vicepreşedinte, important este să reuşim să scoatem căruţa din noroiul în care a intrat”, ne-a declarat Lăzărescu. Varianta a fost recunoscută şi de Aron Huzu: „O să colaborez cu Dan Lăzărescu indiferent de opţiunea Comitetului Executiv. Nu este important care dintre noi va fi preşedinte. Trebuie să ne înhămăm la treabă şi cred că, împreună, putem face lucruri bune. Eu - cu experienţa pe care o am, iar el - cu elanul tineresc”.

Huzu a fost arbitru internaţional, în timp ce Lăzărescu a fost arbitru asistent şi s-a retras din activitate la 34 de ani, din cauza unor probleme de sănătate. Crăciunescu, mărul discordiei între „Naşul” şi „Corleone”   Imediat după izbucnirea scandalului din arbitraj, mai mulţi conducători din fotbal şi-au manifestat dorinţa de a-l reinstala pe Ion Crăciunescu în fruntea CCA. Aflat de mai mulţi ani în război deschis cu fostul arbitru internaţional, Mircea Sandu a făcut tot posibilul pentru a-l scoate din cursă pe Crăciunescu şi l-a convins ieri pe Dan Lăzărescu să accepte funcţia de preşedinte al CCA.

„Eu îl susţin pe Crăciunescu până în pânzele albe, dar nu cred că are vreo şansă să fie ales. Din câte ştiu, Aron Huzu va fi câştigător. Nu ştiu ce fel de om este. În schimb, despre Lăzărescu am o părere foarte bună. Este un băiat integru, care a învăţat multă carte. Dacă Mircea Sandu i-a oferit postul de preşedinte cuiva, atunci va răspunde pentru rezultatele pe care le va avea respectivul la şefia CCA”, ne-a declarat ieri Mitică Dragomir. Lăzărescu: „Sunt incoruptibil!”  Dan Lăzărescu nu se teme de presiunile la care va fi supus dacă va deveni şef la CCA: „Nu va încerca nimeni să mă mituiască pentru că toţi oamenii din fotbal mă cunosc, ştiu că sunt incoruptibil. Delegările nu se vor mai face prin tragere la sorţi, iar sediul CCA va fi mutat din Casa Fotbalului”.

"M-am întâlnit cu Mircea Sandu şi mi-a propus funcţia de preşedinte al CCA." - Dan Lăzărescu, candidat la postul de preşedinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor

APEL RESPINS   Corpodean, Savaniu şi Lică rămân în arest Curtea de Apel Piteşti a respins ieri cererea arbitrilor Sorin Corpodean şi Marcel Savaniu, dar şi a lui Marcel Lică, fostul vicepreşedinte CCA, de a fi cercetaţi în stare de libertate. Cei trei sunt arestaţi pentru 29 de zile sub acuzaţia de luare de mită, la cererea procurorilor anticorupţie. Marcel Lică a izbucnit în plâns în faţa instanţei, afirmând că îi este pătată în mod abuziv o reputaţie pe care şi-a construit-o cu greu de-a lungul a 35 de ani, în timp ce Corpodean s-a apărat spunând că, din trei meciuri ale echipei FC Argeş pe care le-a arbitrat, piteştenii au reuşit să câştige doar unul. Acuzat că ar fi primit 3.000 de dolari mită, Marcel Savaniu a spus că „3.000 de motive”, sintagmă care apare în stenogramele DNA, nu înseamnă 3.000 de dolari. (Dan Badea)

Ne puteți urmări și pe Google News