Hoţi de ţiţei, reţinuţi la Constanţa

Hoţi de ţiţei, reţinuţi la Constanţa

În urma unei razii de amploare din această dimineaţă, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa cercetează în stare de reţinere şase persoane, două din Constanţa, două din Prahova şi alte două din Bacău, suspectate de contrabandă cu produse petroliere.

Gruparea infracţională se ocupa cu sustragerea ţiţeiului din magistrala Conpet, transportul şi comercializarea acestuia în ţară, cu documente falsificate. Descinderile la care au participat poliţişti ai Serviciuli de Investigare a Fraudelor, ofiţeri ai Serviciului de Informaţii şi Protecţie Internă, precum şi jandarmi ai Inspectoratului Judeţean al Jandarmeriei Constanţa, au început la ora 3.00 dimineaţa, în incinta fermei 3 din comuna Lumina.

Suspecţii, care erau filaţi de mai bine de un an de jandarmi, au fost prinşi în flagrant în timp ce încărcau ţiţei într-o autocisternă cu o capacitate de aproape 40 de tone, cu număr de Prahova şi cu sigla Petrom. Petrolul provenea dintr-o instalaţie artizanală prevăzută cu un robinet şi pompă, care înţepa magistrala Conpet care trece prin incinta fermei.

Prejudiciu de milioane de euro

Aproape 20 de tone de ţiţei au fost descoperite astăzi în nişte bazine din curtea unei societăţi comerciale din oraşul Ovidiu, de unde s-au luat probe de laborator pentru a se stabili provenienţa combustibiliului.

Ancheta va stabili care este cantitatea de petrol sustrasă de-a lungul anilor din magistrala Conpet, dar se presupune că este vorba de milioane de euro care nu vor fi recuperate vreodată. Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa au declarat pentru EVZ că cel mai probabil, „ancheta se va finaliza cu propuneri de arestare preventivă” .

Nu e un caz singular

Proprietarul fermei a mai fost prins şi în 2004 când poliţiştii au descoperit în incintă doi robineţi, unul de benzină şi unul pentru ţiţei, racordaţi la instalaţii care înţepau conducta Conpet.

Iar în 2005 s-a mai descoperit o intalaţie artizanală. Ultimul „atac la conductă” a fost descoperit în urmă cu un an, când zona a fost poluată cu ţiţei.

De fiecare dată, proprietarul în curtea căruia s-au găsit mii de tone de ţiţei a fost reţinut de poliţişti şi ulterior eliberat de instanţă.

Ne puteți urmări și pe Google News