Hotelul din buricul Capitalei, deţinut de George Copos, a rămas fără clasificare, după ce oamenii Elenei Udrea l-au luat la puricat. Hotelul Athenee Palace Hilton, din Capitală, şi-a pierdut miercuri cotaţia de cinci stele.
Un control al Ministerului Turismului a descoperit că unitatea de cazare funcţionează pe o nouă societate comercială, fapt nedeclarat în termen legal şi care îi suspendă astfel autorizaţiile obţinute iniţial. Reprezentanţii hotelului trebuie să pregătească acum un nou dosar de clasificare, dar, în condiţiile în care hotelul nu mai dispune deloc de locuri de parcare, nu mai poate obţine calificarea de cinci stele, ci maximum de patru.
Copos, la tribunal cu primăria Problema parcării a apărut în momentul în care Primăria Capitalei a reziliat contractele cu firma Dalli pentru 11 parcări din Bucureşti, printre care se numără şi suprafaţa din faţa Hiltonului. Sorin Oprescu a anulat astfel contractul de închiriere a spaţiului care fusese încheiat între Ana Hotels, compania lui George Copos, şi Dalli, firmă care a fost deţinută de Dorin Cocoş, soţul ministrului turismului, Elena Udrea.
Rămas fără parcare şi fără să găsească înţelegere la municipalitate, George Copos a chemat primăria în judecată, în baza Hotărârii de Guvern nr. 955/2004. „Am solicitat primăriei închirierea suprafeţei în baza articolului 24, care prevede că «locurile de parcare aflate la o distanţă mai mică de 50 m de unităţile hoteliere, complexuri comerciale, săli de spectacole, baze sportive vor fi atribuite acestora prin închiriere» şi au refuzat. Dacă fac un calcul, cu spaţiul din faţa hotelului şi cel din lateral, am 94 de locuri de parcare”, susţine George Copos, patronul Ana Hotels.
Reprezentanţii ministerului afirmă că, potrivit legii, hotelurile de cinci stele trebuie să aibă „parcaj auto în folosinţa structurii de primire, cu pază”, ceea ce, potrivit procesului-verbal încheiat, lipseşte de la Hilton. În plus, inspectorii au descoperit că hotelul avea un certificat de clasificare emis în 2008 pe numele societăţii Athenee Phenix SA, iar acum funcţionează pe societatea Ana Hotels.
În aceste condiţii, proprietarul a fost amendat cu 4.000 de lei şi somat să „ia măsurile de intrare în legalitate, respectiv să obţină certificat de clasificare emis de Ministerul Turismului pentru structurile turistice de cazare şi alimentaţie publică pe noua societate care administrează unitatea, cu respectarea tuturor criteriilor obligatorii şi a celor suplimentare, prevăzute în lege”.
Procesul-verbal menţionează că nu toţi recepţionerii sunt calificaţi corespunzător, iar normele de alimentaţie publică nu sunt respectate. În timp ce managementul hotelului susţine că nu ştie despre acest control, Copos spune că a primit un termen de 30 de zile pentru remedierea problemelor şi că, în decembrie, parterul unităţii de cazare intră în renovare. „Vrem să-l aducem la stilul din 1914”, ne-a spus Copos. Investiţia va fi de 1,5 milioane de euro.
PARTENERI Ministerul Turismului mai deţine aproximativ 3% din pachetul de acţiuni al unităţii de cazare
Construit în 1914, Athenee Palace a fost pentru mult timp sinonim cu cele mai înalte standarde de servicii, confort şi alimentaţie pentru turiştii străini. În 1997, a fost complet restaurat şi renovat şi, de atunci, funcţionează sub management Hilton.
Hotelul este însă deţinut de compania lui George Copos, Ana Hotels, care are şi un număr de mici acţionari. Printre aceştia se numără şi statul, care deţine aproximativ 3%, prin intermediul firmei Athenée Palace SA. Ministerul Turismului deţine 33,98% din Athenée Palace SA, care este reprezentată în Ana Hotels cu un pachet de 10%.
Acţionarul majoritar al Athenee Palace SA este, de altfel, tot Copos, reprezentat prin Ana Imep SA Piteşti (29,57%) şi Ana Hotels (28,06%). Printre ceilalţi deţinători de acţiuni se mai numără SIF Oltenia, Tehnofrig Palace SA şi Tempus Invest SRL, potrivit informaţiilor de pe Bursa de Valori Bucureşti.
Ana Hotels, compania omului de afaceri George Copos, mai deţine, în afară de Hotelul Hilton, alte cinci spaţii de cazare. Este vorba despre un hotel de cinci stele în Capitală - Crowne Plaza, unul de patru stele pe litoral, în Eforie Nord - Europa, şi trei spaţii de cazare clasificate la trei stele la munte, în staţiunea Poiana Braşov.