Horoscopul lui Dom' Profesor. Libelula, 1954. Contele de Monte-Cristo, 1955
- Radu Ştef ănescu
- 24 ianuarie 2015, 00:00
Pe 24 ianuarie s-au născut împăratul Hadrian, Frederic cel Mare, John Belushi, Ernest Borgnine, Neil Diamond, Sharon Tate, Grigore Vasiliu-Birlic, Silviu Stănculescu, Stela Enache, Victor Eftimiu, Wanda Sachelarie. Pe 25 ianuarie s-au născut Somerset Maugham, Virginia Woolf, Antonio Carlos Jobim, Eusebio, Eduard Şevarnadze, Ion Dolănescu, Ion Hobana, Pius Brânzeu, Alexandru Bârlădeanu, Ion Bălăceanu, Catul Bogdan.
Şi… s-ar putea argumenta, sigur, cu multe consideraţii pro şi contra, că 24 ianuarie este şi ziua de naştere a României moderne. Unirea Principatelor!
24 ianuarie este încă o zi fără sărbători tradiţionale, arhaice, importante şi de aceea nu s-a calchiat nicio sărbătoare creştină importantă. Doar Sfinţii Filon din Carpasia şi Xenia.
Discutînd, în continuare, despre astrologie, există o altă nemulţumire, pe care eu personal nu prea am simţit-o, dar a fost comunicată foarte accentuat, acum câţiva ani, de Monseniorul Paul Kubasky, un franciscan, un savant creştin, de la Institutul Francesco d’Assisi. Se referă la practicarea în Occident şi acum şi în România a astrologiei vedice, sau a alor forme distorsionate de religii orientale.
Bunul cardinal afirmă şi dacă stau să mă gândesc, are perfectă dreptate, că toate formele de activitate spirituală trebuie să fie în concordanţă, în rezonanţă, cu spaţiul, timpul şi credinţa majoritară, ca să poată să fie înţelese şi acceptate.
Astfel “karmele”, “reîncarnările”, “lecţiile de viaţă” şi alte sincretisme orientale, în opinia savanţilor creştini, sunt factori de bruiaj şi confuzie pentru marea masă de credincioşi creştini, în Europa.
Sigur, există liberul arbitru, fiecare poate face ce îl taie capul, dar mai devreme sau mai târziu, cineva va avea de suferit, pentru că Biserica nu ştie că există doar astrologi şi nicidecum o unitate, o comunitate de metode şi proceduri, care se numeşte Astrologie. Biserica condamnă Astrologia, nu pe astrologii iresponsabili care se fac promotorii unor religii străine orientale într-un spaţiu istoric creştin!
Oricum, pentru cine nu ştie, repet că există şi astrologia creştină, edificată de cardinalul Pierre D’Ailly şi acceptată de unii papi la Vatican. Într-adevăr, este mai grea şi nu este atât de exotică şi plină de cuvinte “ce din coadă pot să sune” (vai, ce imagine splendidă a Luceafărului – ce sună din coadă? – veninosul şarpe cu clopoţei!). Pot să mărturisesc că munca este de două ori mai grea decât la orice alt fel de astrologie, pentru că practic astrologia creştină de peste treizeci şi cinci de ani.
Astrologia creştină, folosită şi de Michael de Notre Dame (Nostradamus), se potriveşte perfect spaţiului, timpului şi mentalităţii majoritare din Europa.
Sinaxar, pe 25 ianuarie este Sf. Grigore Teologul. În folclor se spune că Sf. Grigore păzeşte împotriva ologelii. Şi că Sfântul este şi el şchiop. Este evidentă referirea la Lupul Şchiop, care în această perioadă îşi exercită latura punitivă.
De astăzi şi până pe 2 februarie, după unii autori chiar şi până pe 7 februarie, se întinde o veche, o foarte veche sărbătoare, care vine de la începutul începuturilor. Filipii de iarnă, cea mai importantă sărbătoare de iarnă – consacrată lupilor. Nu se mai ştie cum se numea la început, pentru că s-au suprapus sărbătorile creştine Filipii, care sunt “nişte apostoli”. Prin unele locuri se spune că sunt şase Filipi, care pedepsesc poporul pentru păcatele şi relele făcute. Poate mai scapi de ei, dar nu scapi de cel de al şaptelea apostol care vine mai la urmă, încetinel, fiind şchiop!
Al şaptelea apostol are puteri foarte mari, date de bunul Dumnezeu. Lupul Şchiop, înzestrat cu puteri supranaturale, avatarul Sf.Andrei şi sfătuitorul Sf.Petru – se spune că această fiară fabuloasă, care a ucis dintr-o singură muşcătură pe Marele Zimbru din stepele de la răsărit (apel la lupta dintre localnici şi popoarele migratoare de la răsărit) ei bine, această maşină teribilă de luptă ascultă doar de Maica Domnului, pentru că ea l-a pus pe lup să-i păzească Grădina.
Acu', spune tradiţia, pentru că poporul a fost ticăloşit de conducători nedemni, de străini şi de lăcomie, au mai apărut trei Filipi, trei Lupi de Foc. În prezent sunt nouă Filipi de Foc şi cu şeful haitei, Lupul Şchiop - zece! Iar când vor fi 12 Filipi şi cu Lupul Şchiop, 13, Maica Domnului îşi va aşterne voalul ei de obraz peste Grădina ei şi mari minuni se vor întâmpla cu ţara şi cu oamenii. Iară dacă oamenii de aici nu se vor potoli şi nu vor înceta cu ticăloşiile, Maica Domnului îşi va întoarce obrazul de la ei şi îi va lăsa să cadă - sfârşitul lumii... Frumoasă legendă!
Sunt o mulţime da tabu-uri de respectat în această perioadă, în care se sfârşeşte lunga perioadă de nuntă a lupilor. Să nu coşi, să nu împungi ceva. Să nu foloseşti obiecte ascuţite cu vârf, săgeată, ac, suliţă.
“Acu’ văd că oamenii lucrează şi nu se întâmplă nimic, dar las că nici lupi nu mai sunt!” spunea Th. Speranţia.
Lupi, sigur nu nu mai sunt aşa de mulţi dar Filipi, Lupii de Foc, slavă domnului, îşi fac treaba! Pentru că ei sunt nemuritori atâta timp cât în Europa sau în lume va mai exista un om cinstit, un singur om onorabil şi cu credinţă în Sf. Treime.
Dragi lupi, padawani şi hobbiţi, în viaţă există etape, perioade, module de viaţă. Nu ştiu cum se face, dar de câte ori ne aflăm la un final de etapă, ne amintim începutul, cât ne mai aducem aminte.
Sunt la un final de perioadă, aşa că mi-am amintit, cu plăcere, de primele două filme văzute, cred că în anul 1954 şi 1956. Primul film pe care l-am văzut, în viaţa mea, a fost “Libelula”, un musical georgian foarte drăguţ, în care, dacă îmi mai aduc bine aminte, frivolitatea mic burgheză a unei răsfăţate fiice de Erou al URSS învinge convenţionalismul birocratic sovietic. A fost proiectat la ARLUS, iar eu m-am strecurat la balcon, ca să văd mai bine. Nu m-am pierdut de tata şi de mama, pe atunci copiii nu se pierdeau! În iarna ’54-’55 am învăţat să citesc şi să scriu, aproape singur, cu o repeziciune care i-a înspăimântat pe ai mei. Într-un an de zile am citit tot ce se putea de Jules Verne, de Dumas, toată colecţia “Submarinului DOX” şi un maldăr din “Aventurile celor trei cercetaşi”. Cam asta am găsit în pod, unde mă refugiam de dictatura celor mari: spală-te pe mâini, lasă căţelul din braţe, du-te la culcare după masă etc etc. Eu nu voiam să dorm, ardeam să citesc! Citeam şi cu lanterna, sub plapumă, noaptea!
Câteva cărţi, poate o sută, mi-au rămas iubiri permanente. Sigur, “Gone with the Wind”. “Contele de Monte-Cristo” este una dintre ele. Cărţi pe care le recitesc aproape anual, înregistrând diferenţele, nuanţele de interpretare şi de o altfel de înţelegere a cărţii. “Contele de Monte-Cristo”, filmul cu Jean Marais, l-am văzut într-o proiecţie improvizată în amfiteatrul de la ASE, cred că în anul 1956. Am rămas neplăcut impresionat. Nu, nu erau curajosul Edmont Dantes, înţeleptul abate Faria, frumoasa Mercedes... Erau alţii, nu cei pe care îi zugrăvisem în capul meu!
Vedeţi, dragi lupi, padawani şi hobbiţi, vizualul, televizorul, filmul, reclamele se adresează direct creierului. Nu mai trebuie să faci niciun efort, niciun exerciţiu... şi un creier perfect neted poate să înregistreze o imagine!
Cartea, cartea este un antrenor al creierului! Nu te lasă să te prosteşti, trebuie să citeşti, să interpretezi simbolurile grafice, să le recompui în cuvinte, propoziţii, fraze. Apoi să creezi în mintea ta imagini, caractere, filosofii... Cartea cere creierului puţină muncă, nu glumă! Aşa mai apare o circumvoluţiune... Ei glumeam şi eu, mă duc să citesc în continuare cartea lui Ronald Kessler şi după ce o să mă minunez cât pot de obiceiurile cuplurilor de la Casa Albă, cred că o să caut pe net “Libelula”, Strekoza, din 1954!
Apoi o să citesc, în pat, “Historia” maestrului Cristoiu. Am coborât şapte kilometri în Văleni să o cumpăr. Şi am urcat, la munte, şapte kilometri ca să ajung acasă. Văd că este un număr jubiliar, 70 de ani de la intrarea românilor în Budapesta. Sunt curios dacă a scris şi despre episoadele în care, în lupta urbană din Budapesta, s-au înfruntat etnicii germani din Transilvania în număr de 14.000, o parte din Divizia SS Florian Geyer, a 8-a de cavalerie, cu românii generalului Nicolae Şova. Nemţii care ştiau româneşte vorbeau destul de tare ca să fie auziţi de românii care înaintau. Proştii noştri de pifani credeau că în casele respective erau români de-ai lor şi mergeau mai departe. Aşa că etnicii germani îi împuşcau frumos şi curat, pe la spate. Se pare că chestia asta, cu lucratul pe la spate, a mers bine, dacă te uiţi la politica actuală! Dar cred că nu este “politic corect” să publici aşa ceva! Mai bine să dăm în ruşi. Dacă-i ordin, cu plăcere!
Aşa se mai încheie un ciclu... chiar dacă mâine este, în definitiv, o altă zi!
BERBEC În weekend aspectele benefice sunt in cumpănă cu influenţe mai puţin favorabile, aşa că ai o perioadă ternă, fără evenimente notabile. Dar, trece repede, pentru că nu ai de ce să te temi!
Sâmbătă amână, dacă depinde de tine, orice întâlnire importantă sau decizie majoră. A doua parte a perioadei, adică duminică, este mai bună. Concentrează-te şi clarifică, eventual chiar finalizează, problemele sentimentale care trenează de ceva timp. Cu toate că s-ar cuveni să te odihneşti plenar, programul se schimbă în ultimul moment, dar îţi face plăcere. Mirări mari, dar pe măsură!
TAUR În dragoste e bine să-ti recunoşti greşelile, mai ales pe cele mici! Este cazul acestui weekend, când poţi întoarce în favoarea ta un impas sentimental, sau te poţi bucura de un avantaj.
Oare nu ai suferit destule decepţii şi trădări ?! Se pare că nu, pentru că sâmbătă intenţionezi să te legi din nou la cap fară să te doară. Mai multă reţinere şi prudenţă – ăsta este sfatul meu! O zi buna pentru activitati de rutina. Duminică călatoriile sunt bine aspectate, fie ca sunt mai lungi sau mai scurte. Dar poate că rămâi acasă, este mai prudent. Intalneşte-te cu oameni care ştiu bancuri bune, au o atitudine optimistă care să te faca sa te simti bine şi confortabil.
GEMENI Toate drumurile îţi sunt deschise! Începi să înlături din calea ta obstacole, propriile limite. În weekend te distrezi, te odihneşti, eşti optimist şi te gândeşti cu încredere la viitor.
Promisiunea succesului îţi dă aripi şi cu toate că te-ai pregătit în acest weekend pentru o activitate obişnuită, veştile îţi oferă motive pentru un efort sporit. Sâmbătă odihneşte-te mai mult şi evită discuţiile în contradictoriu, mai ales astăzi, când un vechi prieten te poate decepţiona – nu-i lăsa şansa să se facă de râs! Duminică nu eşti deosebit de inspirat aşa că lasă bizanteriile pentru altă dată. Odihneşte-te, relaxează-te, dă curs comodităţii şi simte-te bine!
RAC În acest weekend chiar doreşti să te destinzi, să te relaxezi. Să faci numai ceea ce-ţi place, dacă eşti solo, sau ce vă place, în duo. Ai prea mulţi stăpâni, reflectezi, clipa trece!
Sâmbătă ai de făcut un serviciu unui prieten, serviciu pe care respectivul îl va aprecia şi va rămâne îndatorat, chiar dacă nu va arăta imediat acest lucru. Duminică cruţă-te un pic. Aşteaptă rezultatele demersurilor trecute. Uneori trebuie sa apesi pe frana, alteori pe accelerator. Astazi – ambreiajul! Adică deconectează-te de la toate sursele de toxicitate, materială sau spirituală şi fă în aşa fel ca să fie sărbătoare în jurul tău!
LEU Trebuie s-o iei de la capăt, să reevaluzi situaţia şi să faci alte planuri. Consultă-te cu cei din jur, cu familia, cu cei din jur, să vezi şi părerile şi dorinţele lor. În weekend contează!
Sâmbăta aceasta, dacă nu poţi rezolva ceva, amână, dacă depinde de tine şi nu este ceva obligatoriu. Uneori situaţiile se rezolvă de la sine pentru Timpul găseşte cele mai bune soluţii! Sâmbătă gândeşte bine înainte de a face sau accepta ceva. Stelele arată că dacă stai bine-merci rezolvi mai multe probleme decât dacă te agiţi! În acest weekend din nou te nemultumeste un obiect mecanic sau electronic, sau serviciile unei persoane. Calitatea nu mai este ceea ce a fost candva!
FECIOARĂ Domeniul sentimental este favorizat, aşa că nu mai ezita, încearcă! Ai aspecte favorabile, profită de ele, dar cu masură, pentru ca stelele arată, nu determină desfăşurarea unui eveniment!
Sâmbătă primesti o veste total lipsita de sens. Poate unde ziua este slab aspectata astrologic, sau cam aşa ceva. Sau poate unde peste tot este haos si dezordine… Duminică este bine să te trezeşti târziu şi să te culci devreme şi mai tot ce faci ar trebui sa-ti iasă. Sigur, să nu fie ilegal, imoral şi să nu îngraşe.
BALANŢĂ Trebuie să poţi! Lasă îndoielile şi sfaturile, fă aşa cum îţi spune inima. Păcătuim prin prea multă gândire şi prea puţină iubire, simţire. În weekend lucrurile sunt fără multe cuvinte!
Viata, care nu tine deloc, dar deloc, seama de micile noastre planuri si dorinte, impinge viitorul unde vrea ea. Cam asta este toată filosofia… Stelele arata că sâmbătă ar trebui sa treci printr-un mic necaz personal, si conform modului tau de a fi iti trebuie solitudine si putin timp ca sa te obisnuiesti cu noile date. Duminica este mai bună dacă lipsa de evenimente te mulţumeşte.
SCORPION Weekendul e favorabilă. Toate activităţile trebuie să iasă bine, ai mai multe aspecte bune! Încep să se lamurească şi unele probleme legate de bani. Lucrurile stau cam cum te gândeai.
Perioada este buna, astrologic vorbind, dar trebuie neapărat să termini proiectele începute în casă, sau pentru casă. Nu uita că suntem ceea ce ştim! Iar pentru marea majoritate a populaţiei inseamnă ca sunt ceea ce văd ei la televizor! Duminică evită cheltuielile extravagante, iar stelele sunt foarte sigure să te sfătuiască sa nu călătoreşti sub niciun motiv.
SĂGETĂTOR Lămureşte programul tău de weekend şi unele neînţelegeri minore, amănunte. Posibile disensiuni sâmbătă dimineaţa, amână discuţiile! Este bine să eviţi subiectele cu caracter polemic.
Nu te grabi inutil cand orice ora este bună. O veste buna si una… aşa şi aşa. Nu uita că ai nişte proprietăţi aici, sau aiurea, casa în care stai, care au nevoie de atenţia ta. „Ochiul stapanului ingraşe turma de oi” – spune un proverb macedo-român. Iar daca nu ai nimic-nimic, nici o pisică acolo, eşti fericit că ai scapat de griji!
CAPRICORN Ar trebui să-ţi faci timp în acest weekend ca să pui lucrurile în ordine, materiale şi spirituale şi să te gândeşti dacă orientarea nouă, la care eşti martor, te avantajează, sau nu!
O perioadă excelentă pentru finalizarea unor lucruri incepute, pentru înţelegeri strategice, în familie, cu pratenerul, pe termen lung. Comunicarea ta este favorizata. Trebuie să ai aerul unui gânditor profund şi preocupat de mari probleme. Asta te ajuta sa rezolvi multe probleme de imagine. Duminică ai vrea să te duci până la munte, dar pe de altă parte ai vrea să zaci în pat, la căldură şi cu pisica torcând hipnotic lângă tine! Parcă mai bine stai acasă!
VĂRSĂTOR Weekend de austeritate, încearcă să nu scoaţi niciun ban din buzunar. Cheltuielile facute poţi să le treci direct la pagube. Limitează-te la activităţile obişnuite, nu ieşi din rutina ta.
În acest weekend zodiacul tau este bine aspectat, mai ales in partea de “distracţii, petreceri şi pierdut timpul”. Şi cu norocul stai bine! Sigur, necazurile sunt tot cele pe care le stii, dar un necaz care dureaza mai mult de doua luni devine viaţă cotidiana. In orice caz trebuie, cu orice preţ, să termini ceea ce ai inceput. Meru amâni, mai târziu, şi mai târziu. Atenţie să nu devină prea târziu!
PEŞTI Nu-ţi schimba intenţiile şi proiectele stabilite din timp pentru acest weekend, tenacitatea aduce succes. Un semn de foc îţi poartă noroc şi te ajută să ieşi dintr-o situaţie încurcată!
Sâmbătă este o zi favorabilă planurilor de viitor, în care visurile par uşor de realizat. Nu te repezi, asteapta confirmarile. Ai şi un drum de făcut la capătul căruia te aşteaptă o discuţie cu partenerul de viaţă despre casă, maşină, împrumuturi... Timpul, însă, lucreaza in favoarea ta! Duminică, aspecte favorabile cu veşti bune de la prietenii, partenerii sau rude de la mare distanţă. Organizează mici distracţii şi mici petreceri-surpriză, ca în perioada sărbătorilor de iarnă!