Horoscopul lui Dom' Profesor. Black Friday este vinerea după Thanksgiving
- Radu Ştef ănescu
- 23 noiembrie 2014, 22:56
24 noiembrie s-au născut Spinoza, Henri Toulouse-Lautrec, Emir Kusturica, Matei Millo, Victor Iliu, Emil Hosu.
În calendar Clement şi Petru din Alexandria.
România este, a devenit, o colonie. Şi o colonie culturală. De peste o sută cincizeci de ani trebuie să imităm pe cineva. De fapt am fost obligaţi. Nu mai suntem noi, ci trebuie să fim nemţi, francezi, ruşi, americani, probabil din nou nemţi!
Suspendarea spiritului naţional ne-a dus, ne-a redus, la ceea ce suntem astăzi: doar nişte imitaţii prost fardate! De care lumea bună se fereşte ca de nişte ţoape de mahala şi întoarce capul cu jenă!
În timp ce în Occident patriotismul şi naţionalismul sunt la un nivel maxim şi sunt cultivate cu atenţie. Sigur, ceea ce este bun pentru metropolă, este interzis în colonie!
Superstiţiile sunt, însă, mai durabile decât religiile, spunea savantul german Julius Lips. Iniţial, Black Friday era "Vineri, 13" – o zi nenorocoasă, în care trebuie să ai multă grijă. Din aceiaşi familie cu Black Monday, zi de luni în care s-au întâmplat multe nenorociri.
Dar interesele comerciale, aceleaşi interese care l-au transformat pe Moş Crăciun (de fapt Moş Nicolae, sau nordicul Odin) în agent de vânzări, au confiscat înţelesul primordial şi l-au transformat într-o zi de aşa-zise reduceri de preţ pentru prostime, care se buluceşte călcându-se în picioare, pentru aceleaşi produse, la acelaşi preţ ca mai înainte, sau marfă rebotezată, refuzată la export, refurbishată, reambalată, reciclată, reparată, re-butată, ce mai!
Ca să te înebunească de cap, există şi un singur produs bun şi ieftin dar care... s-a terminat!
Doar reclama contează! Care nu mai este de mult sufletul comerţului ci parte din minciuna imensă în care trăim în fiecare zi. Cine minte mai mult şi mai bine, acela câştigă!
Mai nou "Black Friday" nu mai este o singură zi, ci trei, cuprinzând şi weekendul, sigur, la noi unde avem o treime de populaţie analfabetă „second degree” adică ştie aproximativ să citească, dar nu înţelege nimic, nici ce vede pe Facebook, sau înţelege greşit. Ei bine, la noi, în pustiul minţii, Black Friday este chiar... o săptămână!
Black Friday! Black Friday este vinerea după Thanksgiving! Atât! Anul acesta pică pe 28 noiembrie.
Răstălmăcirea modei metropolei a fost mereu ruşinea provinciei mediocre şi fandosite. În Africa am văzut cum negrii au copiat sărbătorile celor care i-au cucerit, dar schimonosindu-le şi reducîndu-le la înţelegerea lor de primitivi. Aşa facem şi noi, astăzi. Adică prostimea fudulă, uneori bogată, cu nasul pe sus, agresivă, lacomă şi vanitoasă, mereu la modă, cu Facebook în loc de creier şi cu smartphonul în mână! Ar fi caraghios, dacă nu ar fi mortal de tragic!
Mi-e dor de o dictatură! Dictatura adevărului, a cinstei, a patriotismului, a credinţei, a iubirii, a milei, a bunăstării, a bunului simţ, a cărţii şi culturii şi a echilibrului. Cu pedepse grele, cum aveau dacii!
S-au pierdut legile lui Dromichete, completate de Deceneu, a nu se confunda cu "legile belagine" faţă de care am puternice reţineri, fiind evident, falsuri grosolane! Ei, de aceea păcătuiţi...
Tradiţional, în "kalendar" pe 24 noiembrie este "Climăta Vântului", fiind una dintre sărbătorile rare ce ia în consideraţie un fenomen meteorologic, fără aglutinare mitologică sau religioasă.
Pur şi simplu se ţine pentru vânturile rele, „vicioase” cum ar zice înţeleptul chinez. Se presupune o foarte mare vechime a acestei sărbători, comună cu multe alte populaţii şi areale din Europa, dar la date diferite, în funcţie de regimul climatic.
De acum, după Climăta Vântului, poate să înceapă iarna!
Iarna vrajbei noastre, iarna prostiei noastre, iarna nesimţirii noastre... oare când o veni dezgheţul, primăvara? Probabil, că, niciodată! Aştia suntem noi, proşti cu abecedarul în mână, cu un IQ de doar 94, scandalagii, puturoşi, beţivi sau curve, după sex sau convingeri, unii au amândouă “calităţile”, în special politicienii, hoţi, mincinoşi, lacomi, ipocriţi, în nici un caz bun creştini!
Dragi lupi, padawani şi hobbiţi, dacă ceea ce am scris anterior a trezit o umbră de indignare în inima domniilor vostre înseamnă că nu este totul pierdut. Textul a fost făcut ca un test menit să provoace o reacţie emoţională. V-am dat un exemplu de cum se manipulează masele!
Peste exact o săptămână este Ziua noastră Naţională, de Anul Nou al dacilor. O să scot tricolorul şi vă rog să faceţi acelaşi lucru! Dacă nu aveţi, cu câţiva lei vă puteţi cumpăra un tricolor, zilele acestea sunt reduceri, aici sunt de acord cu Black Friday! Puneţi tricoloarele la ferestre, pe balcoane, pe case, unde vreţi domniile voastre, dragi lupi, padawani şi hobiţi, ca un semn de hotar al trecerii noastre într-o nouă etapă, o nouă eră, un nou continuum spaţiu-timp! Cu Dumnezeu, înainte!
Conform protocolului şi a uzanţelor uniforme, parada militară de Ziua Naţională trebuie onorată de prezenţa celor doi preşedinţi, cel ales şi cel încă în exerciţiu. Mă aştept ca cei doi să-şi vorbească cu zâmbetul pe buze, să râdă chiar, să dea semne clare către populaţie, semne de concordie şi să salute drapelul şi trupele nostre victoriose, mereu victorioase. Armata noastră a învins întotdeauna, înfrângerile au fost ale politicienilor!
Cei doi preşedinţi trebuie să dea un semnal clar, pe direcţia de dezvoltare a speranţelor naţiunii. Să arate, prin comportamentul lor, o nouă etapă de colaborare şi progres, asta aşteaptă poporul, nu vanităţi şi fiţe.
Haideţi, dragi lupi, padawani şi hobbiţi, mai avem puţin înaintea iernii, apoi o să numărăm zilele scurte şi nopţile lungi, pe rând, una câte una, spre primăvară, care pare departe, dar nu este chiar aşa, pentru că mâine, este, în definitiv, o altă zi!
BERBEC Început de săptămână echilibrat. Cu multe gânduri şi proiecte. O zi liniştită, nu exagera cu efortul! Relaxează-te şi vezi de ofertele de turism, sărbătorile de iarnă sunt aproape!
Trebui să-ţi temperezi gama simţămintelor pentru că eşti într-o perioadă de hipersensibilitate. Un mijloc de transport, sau ceva mecanic, un aparat, acolo - îţi face necazuri. Vinde-l, schimba-l, repara-l - nu lasa obiectele sa te enerveze! Cu oamenii te descurci astăzi ceva mai bine.
TAUR Începi bine ziua, săptămâna, dar pe parcurs frumosul tău zâmbet ţi se şterge de pe faţă. Eşti confruntat, frontal, cu reaua-credinţă şi prostia unora din jurul tău! Nu te enerva, e inutil!
Crede in fortele tale si in ajutorul celor ce te privesc drept in ochi. Decat o mie de prieteni de petreceri, mai bine unul singur de încredere. Astăzi, calităţile tale magnetice şi carisma te avantajează, foloseşte-le fie în afaceri, fie în dragoste. Nu amesteca, însă, plăcutul cu utilul. Nu-ţi fă planuri pe termen lung, decât ca să te dai important şi să zăpăceşti anturajul. Uită ieri, trăieşte astăzi, mâine – mai vedem...
GEMENI Astăzi trebuie să fii foarte atent(ă), la dinamică, la viteza cu care te mişti. Trebuie să eviţi micile incidente şi posibile accidente domestice. Adică fereşte-ţi degetele şi... braţele!
Nu vinde blana ursului din padure, nu promite ceva in afara posibilitatilor tale, pentru ca s-ar putea sa produci deceptii nemeritate. Un termen, sau un prag. Dacă este vorba de o întâlnire importantă, atunci astăzi este ziua. Probabil, poate fi, o întâlnire mai veselă. Omul superior ascultă, omul materialist trăncăneşte, înţeleptul configurează – spune înţeleptul chinez.
RAC Nu-ţi organiza viaţa după cum bate vântul, după reclame şi promoţii pentru mărfuri proaste. S-ar putea să faci o mare greşeală! Astăzi fii iscusit, gândeşte bine şi vei avea de câştigat...
Evită, în special, în a doua parte a zilei, promisiunile, angajamentele, sau asociaţiile. Tot ceea ce este început în perioada în chestiune, adică astăzi, se poate să sfârşească prost, chiar dacă este vorba de o distracţie. Limitează-te la activităţile de rutină, cu oamenii pe care îi cunoşti bine.
LEU Noul, noutatea, schimbarea, nu-ţi sunt favorabile. Evită să cumperi ceva. Azi trebuie să dai dovada de echilibru şi inspiraţie în relaţiile cu anturajul ca să eviţi unele momente jenante.
Fii pragmatic. Analizează cu atenţie şi dă curs deciziilor profitabile. Sufletul tău bun te împinge spre compromisuri. Este şi aşa bine, fii generos cu cine merită. Limitează-te doar la activităţile de rutină, pentru că ziua este incertă pentru promovarea propriilor interese. Relaţiile sociale sunt, însă, bine aspectate. Este bine sa-ti vezi de treburile tale, fără prea multe proiecte de viitor si cheltuilei insemnate.
FECIOARĂ Eşti cuprins de o stare de nelinişte, fără motiv şi explicaţie. Poate te-ai speriat prea tare, poate vremea cenuşie este de vină, stelele spun că trebuie să zâmbeşti şi să fii optimist!
Odihneste-te mai mult si respiră aer curat şi răreşte ţigaretele. Domeniul familiei este aspectat bine. Dragostea este usor influentata de aspectele negative ale lui Marte ceea ce amplifica vanitatea personala. Ceva neasteptat, dar nu in primul rand negativ, iti schimba programul. Nu uita că timpul lucreaza in favoarea ta. Temporizeaza şi vei caştiga!
BALANŢĂ Azi nu te izola, nu da curs impulsului de sindrom, de politică a struţului. Stai în preajma celor dragi, celor care ţin la tine şi nu îţi fac probleme. O zi mai delicată, emoţional vorbind!
Lucrurile îţi par mai serioase decât de obicei şi ai un dar special să punctezi exact ceea ce trebuie şi când trebuie şi să asculţi cu atenţie. Pe de altă parte Saturn arată că s-a strâns o componentă de oboseală cronică şi de stres şi enervare – principii negative – pe care trebuie să le rezolvi. Fii sincer cu tine, gaseste-ti motivele de enervare şi vezi dacă poţi să le rezolvi singur.
SCORPION Nu face pe politicianul! Adică, nu fii nesimţit! E mai corect să spui cuvintele magice: "uite, dragă, am greşit, iarta-ma"! Încercă să îndrepţi, sau să compensezi, erorile pe care le faci.
Astăzi este o zi în care stelele te avantajează să termini proiecte sau acţiuni care au fost amânate, reprogramate sau întârziate. Sau, cel puţin să faci paşi esenţiali către finalizarea proiectelor respective. Se apropie sărbătorile de iarnă cu vacanţele, Crăciunul şi stelele din nou sunt favorabile călătoriilor şi distracţiilor, vai, aşa de plăcute dar care consumă aşa de mult timp!
SĂGETĂTOR Vremea capricioasă te obligă doar la activităţile absolut necesare. Evită eforturile şi deplasările care nu sunt pe curs critic. Ai avut un vis prevestitor, iar acum ţi se confirma viziunea.
Din punct de vedere emoţional eşti pe lungimea de undă a anturajului şi în special a celor dragi şi apropiaţi, cărora, ţi se pare că în această perioadă, le înţelegi mai bine atitudinile, scopurile şi motivaţiile. Totodată, în afaceri, realizezi că este greu să ramâi obiectiv, mai ales în această perioadă de timp în care păpuşarii işi scriu scenariile pentru viitor.
CAPRICORN Nu forţa găsirea unei soluţii, temporizează. Poate să fie o noua redistribuire a afinităţilor selective. Conflict dintre ceea ce vrei şi ce găseşti. Nu te grăbi, urmăreşte ce se întâmplă!
Stelele îţi sunt favorabile şi intuiţia ta funcţionează excelent. Ziua de astăzi este o perioadă de timp legată de protecţie. În aceiaşi măsură doreşti să oferi protecţie, cât şi să te bucuri tu însuţi de ea. Protecţia însemnând tot ceea ce te face să te simţi bine şi în siguranţă, de la bani la o vorbă bună, de la un gest de prietenie la o promisiune avantajoasă.
VĂRSĂTOR Evită deciziile importante. Amână tot ceea ce poţi amâna în această zi cenuşie de luni. „Lunea, nu băga mâna în buzunar”. Cu prudenţă, cumpătare şi economie poţi evita o pagubă de bani!
Nu întreprinde nimic important sau riscant. Ia lucrurile mai uşor, aproape în glumă. Amână orice ai de făcut până după amiază când configuraţia stelelor îţi este mai favorabilă. Evită discuţiile în contradictoriu şi disensiunile în cursul dimineţii. Cineva îţi aminteşte de o promisiune mai veche. Limitează-te doar la activităţile de rutină, pentru că ziua este incertă pentru promovarea propriilor interese.
PEŞTI Conjunctura pare că este favorabilă, în special la serviciu, la muncă. Cu tact şi calm poţi rezolva micile nelipsite neplăceri cotidiene. Zâmbeşte mult şi nu te lăsa provocat. O zi bună!
Este, de asemenea, perioada în care trebuie să te araţi harnic. Poate ar fi cazul să te gândeşti şi la sărbătorile de iarnă. Vremea devine rapid friguroasă şi zăpada nu o să aşteaptă. Spiritul gregar şi „conducerea colectivă” nu au făcut parte niciodată din opţiunile tale. Stai puţin, bea o cafea, unii medici susţin că face numai bine şi gândeşte-te – gândeşte-te la tine..