Horoscopul lui Dom' Profesor. Voi ce aţi face, ce aţi spune?
- Radu Ştef ănescu
- 29 decembrie 2014, 00:00
Pe 29 decembrie s-au născut Pablo Casals, madame de Pompadour, Jon Voight, regina Elisabeta a României (Carmen Silva), Ovid Densuşianu, Sergiu Dan.
Nimic în "kalendar", anul nou al dacilor a fost acum o lună, iar în calendar Sfinţii Marcel şi Tadeu şi cei 14.000 de prunci ucişi din porunca lui Irod. Cercetătorii evrei spun că cifra pruncilor ucişi este mult exagerată. Probabil, lumea era puţină pe atunci, nu cred că, acum două mii de ani, existau în tot Orientul Apropiat 14.000 de prunci în acelaşi moment...
Mă pregăteam, dragi lupi, padawani şi hobbiţi să vă spun cât de importantă este muzica pentru mine. Câtă sănătate şi bucurie, viaţă şi sănătate aduce muzica bună, muzica pentru trei corpuri. Dar...
Întotdeauna, în viaţă este un "dar". M-a sunat pe Skype buna şi vechea mea prietenă din Elveţia. Sunt la vârsta destăinurilor, aşa că pot să spun că acum patruzecişicinci de ani am ales între ea şi prietena ei, soţia mea. Sau, mai curând, am fost ales! Cert este că Claudia, ca să nu ne mai vadă, a luat un soţ bogat şi cu 20 de ani mai în vârstă din Elveţia. Am fost la nunta ei.
Elveţianul cel bogat a făcut bine şi s-a lăsat înţepat de "la mouche noire", sau altă gânganie mortală, undeva, în Africa şi a plecat în raiul sau purgatoriul bogaţilor, pentru că, pentru un bogătan, era chiar OK. L-am cunoscut bine pe De Villiers, soţul Claudiei, era un tip cu care aveai ce să discuţi. După cum spunea, în glumă, familia lui era la fel de veche ca şi Elveţia, se trăgeau din mărul lui Wilhelm Tell!
După moartea lui, notarul din Berna a deschis testamentul şi a făcut-o pe Claudia o femeie foarte bogată. Bernard De Villiers avea multe acţiuni la mari firme germane, la metroul parizian şi cel londonez, la căile ferate franceze şi poseda vaste proprietăţi.
De atunci Claudia şi cu fiica ei Laura încearcă cu disperare să cheltuiască averea. Le-a ajutat foarte mult un neica-nimeni, un calvin practicant, foarte ferm în convingerile religioase şi morală, dar care, vai, avea o boală metabolică care nu-i permitea să muncească. I-a căzut cu tronc Laurei şi i-a făcut repede doi copii.
La un moment dat calvinul nostru a căzut sub influenţa unor ruşi islamici. Care i-au făcut cunoştiinţă cu o rusoaică frumoasă, Nuşa, o văduvă. Dacă nu ştiţi, Elveţia este cumpărată bucată cu bucată de ruşi, islamici sau, nu!
Aşa că Peter, parcă aşa îl cheamă pe calvin, s-a proţăpit în faţa Laurei şi i-a spus că o iubeşte mult, dar la fel de mult o iubeşte şi pe Nuşa. După modelui islamic! Laura i-a arătat uşa, după modelul european.
După ce numitul Peter a trăit, a făcut studii şi şi-a cumpărat maşini scumpe cu banii Laurei. Mai mult de zece ani de zile. Nu a muncit nicio secundă, băiatul era bolnav!
Acum, pe monitor, îmi apare Claudia cu o figură lungă şi evident plânsă. Ce s-a mai întâmplat, întreb.
Ce să se întâmple, spune bogătaşa fără noroc, Peter a sunat-o pe Laura şi i-a spus că o iubeşte la fel de mult, dar că Nuşa nu are serviciu, el lucrează ca s-o întreţină şi că s-a gândit că Nuşa poate să fie o bună bonă pentru copiii lui, sigur, cu un salariu mare, zece mii de euroi, plătit de Laura! Claudia şi Laura mă întreabă ce să facă!
Vă spun drept, dragi lupi, padawani şi hobbiţi am luat multe hotărâri în viaţă. Unele extrem de importante. Pentru mine şi pentru cei pe care îi conduceam, la serviciu, sau acasă, pentru prieteni şi familie, pentru cine îmi cerea sfatul şi ajutorul.
De data asta am rămas cu gura închisă. Atâta... nici nu ştiu cum să-i zic, m-a blocat!
Voi, dragi lupi, padawani şi hobbiţi ce aţi spune, ce aţi zice, ce să facă Laura şi Claudia? Ştiţi unde, la dom.profesor@gmail.com!
Mai mulţi dintre domniile voastre mi-au scris şi mă roagă să detailez puţin cadourile pe zodii, pe care le-am pomenit de Crăciun, ca un ghid interesant pentru darurile de Anul Nou.
Ascult şi mă supun, cum zicea jinnul din sticlă:
BERBEC Obiecte dedicate, care îi poartă inscripţionat numele, specifice activităţii, obiecte, îmbrăcăminte din piele, mănuşi din piele, artă din fier, statuete, pocale, inel cu rubin, flori de culoare roşie, parfumuri din gama de piele, o sticlă de vodcă fină.
TAUR Cosmetice de toate felurile, feminine sau masculine, după caz, obiecte de artă din aramă, o cutie de bomboane fondante, îmbrăcăminte din mătase, un lanţişor cu o cruciuliţă, accesorii pentru proprietăţi, pentru casă sau maşină, parfumuri din gama florală, o sticlă de vin scump roşu, poate chiar Shiraz No.5.
GEMENI Cărţi, albume de artă, discuri de vinyl, tot felul de tehnologie de înregistrat sau reprodus vocea şi muzica, pulover de lână, neapărat de kashmir, parfumuri uşoare, diafane, flori de câmp, orchidee, o sticlă de gin, neapărat britanic.
RAC Obiecte din argint, artă din argint, inele, bijuterii din argint. Argintul este metalul zodiei, aduce noroc şi nici nu este, încă, prea scump. Parfumuri din gama orientală, flori în ghiveci, bomboane sau ciocolată neapărat în staniolul argintiu, o sticlă de şampanie franţuzească.
LEU Obiecte din aur, adică mici obiecte din aur, că nu suntem cu toţii bogaţi, cum ar trebui, de fapt. Portocale, cărţi istorice, romane fluviu, un aparat de luat tensiunea (ştiu leii de ce), cosmetice pe bază de miere, parfumuri din gama florală, flori galbene, aurii şi/sau o sticlă de Grand Marnier, adică lichior de portocale.
FECIOARA Obiecte cu detalii evidente, lucrate foarte minuţios şi cu multă atenţie, parfumuri puternice, dar dulci, din gama orientală, bijuterii cu multe pietre (semipreţiose, desigur), cosmetice mai deosebite, cărţi vechi, flori de toate culorile, o sticlă de băutură scumpă, din plante – gen bitterul suedez.
BALANŢA Cărţi, o memorie flash pentru computer, un obiect de anticariat – o ilustrată de la începutul secolului XX, o centură, o curea, cosmetice body, flori diverse, orhidee, sunt sute de varietăţi, o sticlă de vin alb, sec.
SCORPION O cutie de bomboane de ciocolată, lenjerie intimă, băuturi – toată gama, numai tari să fie, flori de seră, trandafiri roşii, cărţi sau DVD-uri de aventuri - cam acestea sunt lucrurile pe care doreşti să le primeşti, sau să le dăruieşti în noaptea de Anul Nou.
SĂGETĂTOR Obiecte din lemn, cosmetice gama florală, articole sportive, mingi, darts, flori de culore violet, îmbrăcăminte din piele, băuturi combinate, gen cocktail, accesorii pentru maşină.
CAPRICORN Obiecte din argint (care argint, conţine plumb şi cupru, plumb fiind metalul zodiei Capricornilor, într-un procent mai mare sau mai mic, depinde de cinstea vânzătorului şi de onoarea marcajului) îmbrăcăminte din lână naturală de calitate (strict interzis plasticul sub tote denumirile), inel cu onix, cărţi la modă, un ceas de mână, flori de culoarea cerului, o sticlă de cidru.
VĂRSĂTOR Tehnologie, sub toate aspectele ei – cu cât este mai inventivă şi mai ciudată – cu atât mai bine, obiecte care păcălesc, cărţi surpriză, prăjituri cu multă frişcă, flori de seră de culori diferite, pastelate, dar în care predomină nuanţele de albastru, băuturi cât mai fanteziste şi mai exotice, de exemplu "Piña Colada".
PEŞTI Pantofi, cizmuliţe, ugg cei urâţi, dar simpatici până la urmă şi comozi, tot ceea ce se poate încălţa, ciorapi de lână, flori în ghivece, ciocolată, brânzeturi fine şi scumpe, băuturi româneşti tari, ţuică, vinars.
- cam acestea sunt lucrurile pe care doreşti să le primeşti, sau să le dăruieşti, în noaptea de Anul Nou.
Dragi lupi, padawani şi hobbiţi, lista de cadouri este opţională, să faci cadouri este o artă, trebuie să ghiceşti ce îşi doreşte respectiva sau respectivul, fără întrebări indiscrete. Bun, pentru copii este mai simplu, îi pui să scrie o scrisoare către... Anul Nou, cu ceea ce vor să primească!
Dragi lupi, padawani şi hobbiţi v-am spus că am intrat în vârsta destăinurilor. Toată viaţa mi-am dorit să primesc cadou de sărbătorile de iarnă o maşină mare de pompieri, cu scară mobilă şi... nu-i aşa că rămânem mereu nişte copii... anormal dezvoltaţi?
Şi iată şi horoscopul pe zodii, calculat şi interpretat pentru coordonatele României, zodiac tropic, case egale, cheile papei Urban, după metoda astrologie creştine a cardinalului Pierre d'Ailly:
BERBEC Nu ai chef de nimic. Explicabil! Consumul exagerat poate să-ţi dea dureri de cap, dar şi mizantropie! Poţi reface, convenabil, proviziile consumate în excesele alimentare de Crăciun.
Azi ai chef sa manânci ceva special, după mâncărurile grele şi indigeste de Crăciun. In lipsa unor alte satisfactii, dar nu te păcăli singur ca poţi sa slăbeşti mancând mult şi dulce! Mai bine du-te într-o sală şi fă puţin sport, pentru că afară nu este timp frumos să alergi într-un parc. Şi oricum, eşti prea comod ca să înfrunţi frigul şi lapoviţa, zăpada şi gheaţa!
TAUR Eşti vesel şi bucuros, eşti primit cu zâmbetul pe buze de cei din jur, familie, prieteni. Cu toate că eşti foarte încântat de ceea ce ţi se întâmplă, trebuie să continui cu eforturile.
Dimineaţa este favorabilă lucrurilor ceva mai importante. Ai ocazia sa-ţi faci ceva invidii in plus, daca vei relata cu lux de amanunte, in cercul prietenilor, ce ai mai citit în ultimul timp, sau îi ameţeşti de cap cu citate din Caragiale. Păstrează-ţi calmul şi umorul mai ales în relaţiile de familie. Nu cheltui mai mult decât ţi se pare rezonabil. Nu întotdeauna un preţ mare înseamnă şi o calitate bună. La serviciu, dacă cumva lucrezi şi nu eşti în vacanţă, sau în societate încearcă să-ţi impui punctul de vedere prin paşi mici, dar siguri!
GEMENI Atitudinea şi comportamentul îţi convin de minune. Ale tale şi ale celor din jur. Ai un horoscop bun, o conjunctură favorabilă. Nu-l strica! Astăzi, mai totul este un prilej de bucurie.
Oamenii se schimbă, situaţia se schimbă – nu este bine să încremeneşti în poză. Trebuie să ştii cel mai bine acest lucru, doar eşti ca argintul viu. Mercurul este metalul zodiei! Dar uneori uiţi lucrul acesta, mai ales dacă anturajul este obtuz şi mediocru. Întelegerile trecute trebuie mereu reînnoite, atât în afaceri cât si in dragoste, altfel partenerii işi cam "uita obligaţiile" ! Apoi, astăzi este o zi din perioada de sfârşit de an când toată lumea este sub presiunea gândului că „iar nu am făcut nimic anul ăsta”, aşa că ceva, ceva, trebuie să faci!
RAC Dă curs sărbătorilor, simte-te bine şi fii plăcut cu cei din jur! Nu reuşeşti să te încadrezi în bugetul post Crăciun. Fii isteţ, trebuie să foloseşti cu iscusinţă banii pe care îi mai ai.
Trebuie neaparat să analizezi evenimentele din ultimul timp, sa tragi concluziile care se impun şi să iei imediat măsurile necesare. De asemenea, trebuie să continui cu aceleaşi metode verificate de până acum. O zi de rutină, care te-ar plictisi dacă nu ar fi vestea de pe la ora prânzului. Pare a fi o mică criză, dar gestionează totul cu mare grijă, stelele arată că poate fi vorba de o păcăleală, o informaţie distorsionată de presă, prieteni sau rude. Chestii de vacanţă de iarnă!
LEU Evadează din cotidian, rupe obişnuitul. Ai nevoie de o resetare psihică, de o bornă clară între ce a fost şi ce o să fie. Pentru asta sunt sărbătorile de iarnă, bucură-te, fă parte din ele!
Nu incerca sa impui anturajului si lumii intregi propriul sistem de referinta, ci mai bine respecta regulile jocului - asta ca sa obţii ceea ce vrei. Repet mereu şi lucrul acesta, poate odată şi odată chiar o să vrei să-l experimentezi călcând-ţi pe propria coadă imperială. Evită astăzi discuţiile seriose şi strategice cu femeile, de orice sex sau orientare sexuală ai fi. Cu un compliment bine plasat poţi schimba cursul discuţiei!
FECIOARĂ O greutate pare că te apasă astăzi, ceva imposibil de definit. Nu eşti mulţumit? Ce faci cu viaţa ta? Dar cu viitorul tău? Este doar o impresie, aşa că lasă grijile deoparte şi zâmbeşte.
Nativii din zodia Fecioarei, ca cei mai mari consumatori de sapun din zodiac, au uneori înclinarea, din prea mare grija faţă de alţii să nu le vadă defectele evidente. Mai mult, în cazul tău încerci să-i “speli” de pacate in mod nepermis şi pana la urma pagubos. De aia ai dezamagiri pe care nu le meriţi! Pe seară un procent dintre Fecioare se gândeşte la o cină festivă cu ceea ce a mai rămas de la Crăciun, poate în doi.
BALANŢĂ Mâine, mâine ce va fi? Tocmai azi, pe o conjunctură complexă, nu trebuie să te întrebi! Distrează-te cu familia, prietenii, fă o vizită, du-te la un film, nu te gândi la nimic important!
Stelele spun să te plimbi prin mall, sau macar printr-un supermarket local in căutarea unui obiect dragut, util şi poate chiar şi ieftin. O informaţie în legătură cu nişte bani, dar nu spera că se rezolvă imediat. Toată ziua este sub semnul, care, de fapt nici nu este prea negativ, al amânării şi al întârzierii. Săracul Saturn, face şi el ce poate. Nu este rea ziua de astăzi, dar totul este statistic, stohastic, totul este probabilistic. Trăim într-o posibilă probabilitate!
SCORPION Îţi faci planuri, vrei să ai mai multă libertate personală. Să faci ce îţi place, nu ceea ce trebuie! Eşti detaşat, relaxat, orizontul tău se limpezeşte şi ţi se uşureaza sufletul! E bine...
Limitează-te la trăncăneala mondenă obişnuită. În Orient se spune că trebuie să-ţi oferi ajutorul de trei ori. Dacă eşti refuzat de trei ori înseamnă că ţi-ai făcut datoria. Nu poţi, nu este permis, să “ajuţi” pe cineva împotriva voinţei lui. Chiar dacă este rudă apropiată, chiar dacă este copilul tău! Astăzi evită schimbarile bruşte de program şi mai ales nu lasa anturajul, chiar bine intenţionat, să te conducă şi să-ti organizeze viaţa. După cum nici tu nu te băga prea mult în viaţa celor din jur.
SĂGETĂTOR Astăzi vrei să stai cu ai tăi, cu familia şi/sau cu prietenii buni, să... tăceţi împreună! Să zâmbiţi unor gânduri frumoase. Şi să te bucuri de linişte, iubire şi pace. Ce plăcere rară!
Relaţiile cu familia şi anturajul pot sa sufere unele modificari in sensul unei segregatii urmare repetatelor tale declaratii ca vrei sa pleci din ţară. Trebuie să te hotărăşti dacă chiar vrei să emigrezi, să schimbi totul, sau este doar o scuză ca să nu-ţi asumi responsabilităţi. Secretul cel mare este că peste tot este la fel, ba în unele locuri este mai rău decât în România. Ceea ce s-a pierdut se va găsi. Regăseşti fie un obiect pierdut, fie ceva ce ai rătăcit, poate chiar sentimente sau trăiri. Evită incidentele domestice şi nu supralicita in discutiile cu anturajul la serviciu sau cu familia, dacă eşti înţelept şi stai acasă în acestă seară.
CAPRICORN Ce a fost greu, a trecut, începi să găseşti soluţii pentru probleme! Pentru strategiile tale de viaţă. În perioada sărbătorilor de iarnă nu mai eşti confiscat de cotidian, ai timp pentru tine!
Viaţa este o continuă succesiune de imagini şi iluzii... Poate este ziua ta şi chiar vrei să te bucuri de ea cum vrei tu - nu cum vor alţii. Prietenii îţi sunt aproape ca întotdeauna, aşa că poţi avea o surpriză plăcută. Nu uita că in dragoste, ca şi în politică, este relativ uşor să caştigi increderea, dar este extrem de greu să-ţi respecţi promisiunile facute! Nu pleca la drum, mai ales la căderea serii...
VĂRSĂTOR Azi, luni, eşti vulnerabil la capricii. Atenţie la cumpărăturile de lucruri care nu îţi trebuie, dar te încântă, fie că sunt „drăguţe” fie că sunt „unicat”. O întâlnire, o veste neaşteptată!
Experienţa acumulata, antrenamentul până la urmă, din discuţiile avute în ultimul timp cu colegii şi cu rudele te avantajează sa fii elocvent şi sa ai astăzi ultimul cuvant. Pe de altă parte, viata ta sentimentala nu este suficient de intensa pe cat ai dori. In orice caz, trebuie sa dai dovada de discreţie, diplomatie şi eleganta. Poate că, totuşi... în această perioadă relaţiile se stabilesc mult mai uşor!
PEŞTI Calculează riscurile înainte de a te arunca cu capul înainte într-o excursie dificilă, sau un drum lung şi primejdios. Iarna nu-i ca vara, a spus-o un "clasic în viaţă". Şi are dreptate!
O zi bună, care poate deveni şi mai bună dacă gândeşti pozitiv şi nu te repezi. Mai pe seară, o veste bună despre o călătorie, exceursie şi poate, nişte bani. Adesea, şi astăzi este unul dintre acele cazuri, soluţia problemei se gaseşte în analiza atentă a descrierii faptelor, aşa că analizeaza situaţia cu multă atenţie. Astăzi coopereaza, dar atentie la confesiuni. Nu te lega la cap, dacă nu te doare capul. Atenţie la un Leu sau Leoiacă din jurul tău!