Vladimir Voronin, un preşedinte comunist expirat de lege şi de istorie, a trasat miercuri o sarcină de bază: informarea veridică şi corectă a opiniei internaţionale.
În lumina indicaţiilor sale şi sedus de limbajul de lemn folosit de Agenţia de ştiri „Noutăţi - Moldova”, din care am spicuit, doresc să informez, veridic şi corect, asupra faptului că tovarăşul Voronin e un dictator.
Dacă n-ar fi reprimat brutal revolta anticomunistă, brutarul din Criuleni făcut general-maior de miliţie la apelul bocancilor bolşe vici ar fi avut şansa de a intra în istorie ca un preşedinte comunist mediocru. Propovăduind o limbă care nu există - cea moldovenească -, ales de tovarăşi, iar nu de popor, putred de bogat într-o ţară extrem de săracă, comunist cu mască umană confecţionată cu sprijinul unor ambiţii, manifestate doar la nivel declarativ, de integrare europeană. Dar tot ce a făcut, de când i-a expirat mandatul, acest vânător anacronic de fascişti inexis tenţi, a cărui miliţie bate bestial oameni fără dreptul de a fi judecaţi şi apoi le cere bani pentru găzduire, îl califică la rangul de dictator.
Îl putem alătura unei galerii întregi de lideri autoritari contemporani. Cel mai la îndemână e să-l aşezăm lângă cel pe care-l lumea îl credea ultimul dictator al Europei, Aleksandr Lukaşenko, la putere de 15 ani în Belarus. Dar pentru halul în care sunt hăituiţi ziariştii locali sau străini din Republica Moldova (desigur, ne referim la jurnalismul independent şi nu la zeloasa presă de partid şi de stat) de săptămâna trecută încoace, Voronin merită să aibă nişte schimburi de opinii cu alţi mari lideri. Cu Isayas Afewerki, faimos pentru modul în care controlează mijloacele de informare în masă din Eritrea în timp ce desfiinţează alegerile. Sau cu turkmenul Gurbanguli Berdimuhammedov, care reprimă presa pe când ridică un sat olimpic fără să candideze la găzduirea vreunei olimpiade. De la liderul libian Muammar Gaddafi, moldoveanul Voronin ar putea afla cum devine tortura un fapt divers.
Cu preşedintele uzbek Islam Karimov ar putea ţine împreună prelegeri despre imperiile financiare ale odraslelor, căci fiecare dintre ei şi-a asigurat viitorul urmaşilor urmaşilor lor. Regele Mswati al III-lea din Swaziland, la conducere din 1986, i-ar putea desluşi tainele rămânerii la putere pe viaţă. Chinezul Hu Jintao şi nord-coreeanul Kim Jong Il ar fi încântaţi să afle despre libertăţile cetăţeneşti din ultimele zile ale preşedintelui cu mandatul expirat din Moldova. Iar dacă privim în trecut, spre cel din urmă dictator care a vorbit (tot prost) limba română, Nicolae Ceauşescu, e posibil să identificăm şi acolo câteva lucruri pe care regimul Voronin le-ar fi putut împrumuta în lupta închipuită cu „agenturili” şi cea reală, dusă împotriva propriilor cetăţeni.
Departe de imaginea de lider pe care i-a făcut-o presa aservită de peste Prut şi în care cred destui oameni ce n-au de unde să afle adevărul, preşedintele expirat care nu se dă dus e doar un personaj din tagma zugrăvită astfel de senatorul şi istoricul roman Tacit: „Ridicolă este prostia acelora care cred că puterea lor din prezent este în stare să şteargă amintirea lor şi-n viitor”.
