Honda se retrage din Formula 1

Honda se retrage din Formula 1

Honda a devenit prima echipă de Formula 1 care cade victimă crizei economice mondiale.

Directorii echipei Honda Racing, Ross Brawn şi Nick Fry, au anunţat ieri că echipa nu va lua startul în sezonul următor al "Marelui Circ". Brawn şi Fry au anunţat personalul echipei că bugetul uzinei Honda din Tokyo este suficient doar pentru încă trei luni de activitate. În această perioadă va fi terminată producţia noului monopost Honda, care ar fi trebuit să fie maşina de concurs a britanicului Jenson Button şi a brazilianului Rubens Barichello. Piloţii vor efectua teste cu noul monopost, planul constuctorului fiind să găsească rapid un cumpărător pentru echipă.

Deşi nu părea afectată de criza economică mondială, echipa de Formula 1 a producătorului japonez Honda a fost condamnată de rezultatele slabe înregistrate de companie pe piaţa americană, unde vânzătile Honda au scăzut cu 32%.

Mai mulţi constructori importanţi ar putea să urmeze exemplul dat de Honda şi să se retragă din calendarul competiţional al anului viitor.Toyota a cheltuit peste 350 de milioane de euro pe sezon şi nu a reuşit să câştige nicio cursă. Toyota a înregistrat de asemenea pierderi însemnate ale vânzărilor, de 34 la sută, pe piaţa americană, şi ar putea aborda o strategie similară conaţionalilor de la Honda.

A treia retragere a gigantului nipon

Fondatorul Honda, Soichiro Honda, fost pilot curse în anii '20 şi '30, a dus Honda pe prima scenă a curselor de motociclism şi Formula 1. Honda a debutat în "Marele Circ" în 1964 şi a obţinut prima victorie un an mai târziu, când Richie Ginther s-a impus pe circuitul de la Mexico City. John Surtees a obţinut a doua victorie în cursele de Formula 1 în 1967, însă, după doar câteva luni, echipa a fost forţată să se retragă.

Honda a revenit în 1984 alături de Williams. Keke Rosberg a câştigat prima cursă a echipei în 1984, la Dallas. În 1986, noile vedete ale echipei, Nigel Mansell şi Nelson Piquet s-au luptat pentru titlul mondial, însă acesta a fost cucerit de Alain Prost, de la Mclaren. În ciuda eşecului în ierarhia piloţilor, Williams-Honda a cucerit titlul constructorilor, iar în anul următor a reuşit "dubla", Nelson Piquet câştigând titlul mondial.

În 1988, Honda a început colaborarea cu McLaren, iar echipa s-a dovedit de neoprit în primii trei ani de existenţă, Ayrton Senna câştigând toate cele trei titluri mondiale din cariereă la volanul unui monopost McLaren-Honda. Honda s-a retras pentru a doaua oară din Formula 1 la sfârşitul sezonului din 1992.

Echipa niponă a revenit în 1999, alături de BAR. Ultimul succes al echipei în "Marele Circ" datează din 2005, când Jenson Button a câştigat prima şi singura cursă din carieră, pe circuitul de la Hungaroring, după ce, cu an mai devreme, BAR Honda terminase pe poziţia a doua în clasamentul constructorilor.

Ne puteți urmări și pe Google News