HOLLANDE: Dacă nu au loc alegeri în UCRAINA, țara cade în HAOS
- Simona Mătieș
- 6 mai 2014, 12:19
Preşedintele francez, Francois Hollande, a declarat azi că, în cazul în care alegerile prezidenţiale programate pentru 25 mai în Ucraina nu vor avea loc, ţara ar cădea în „haos” existând „riscul (izbucnirii) unui război civil”.
„Presiunea (asupra Rusiei) trebuie exercitată de întreaga Europă, de Statele Unite prin intermediul sancţiunilor. Şi, este de asemenea în interesul Rusiei, deoarece ea nu poate fi privită ca o ţară care doreşte să împiedice o altă ţară, şi anume Ucraina, să voteze”, a afirmat şeful statului francez într-un interviu pentru grupul media BFMTV/RMC.
La rândul său, şeful diplomaţiei britanice, William Hague, a afirmat, azi, la Viena, că Rusia „încearcă să destabilizeze” organizarea alegerilor prezidenţiale de la 25 mai din Ucraina. „Rusia pare că are intenţia de a împiedica şi perturba aceste alegeri”, a insistat el în faţa jurnaliştilor la Viena, înainte de o reuniune a Comitetului ministerial al Consiliului Europei, la care participă şi omologii săi rus, Serghei Lavrov, şi ucrainean, Andrii Deşciţa.
William Hague, care este aşteptat în cursul serii la Kiev, şi-a exprimat speranţa că „marea majoritate a ţărilor” reunite marţi vor adresa un mesaj ferm că alegerile din Ucraina trebuie să aibă loc.