Hillary Clinton este în cărţi pentru postul de secretar de Stat
- Adam Popescu
- 15 noiembrie 2008, 09:28
Fosta primă-doamnă şi candidată la învestitura democrată în cursa pentru Casa Albă, senatoarea de New York Hillary Clinton, figurează printre politicienii care ar putea ocupa postul de secretar de Stat în viitoarea administraţie Obama, relatează AFP.
Potrivit televiziunii NBC, care a citat ieri doi consilieri ai preşedintelui ales, Hillary „este vizată“ de acesta pentru funcţia de şef al diplomaţiei americane, deţinută în prezent de Condoleezza Rice.
NBC a mai dezvăluit că senatoarea s-a deplasat joi la Chicago, oraşul de reşedinţă al preşedintelui ales, dar unul dintre consilierii ei a subliniat că vizita a fost una de natură personală. Mai multe surse apropiate lui Barack Obama au confirmat ieri, pentru CNN, că Hillary Clinton ar putea prelua, anul viitor, conducerea diplomaţiei americane.
„Orice speculaţii privind cabinetul sau alte poziţii din administraţie trebuie gestionate de echipa de tranziţie a preşedintelui ales Obama“, a declarat Philippe Reines, purtătorul de cuvânt al senatoarei. Presa americană a vehiculat numele mai multor personalităţi pentru funcţia de secretar de stat în viitoarea administraţie, printre acestea numărându-se cel al lui John Kerry, fost candidat democrat la alegerile prezidenţiale din 2004, şi cel al guvernatorului statului New Mexico, fostul ambasador al SUA la ONU, Bill Richardson.
„Washington Post“ susţine că numele senatoarei de New York a fost invocat de echipa lui Obama deoarece consilierii săi nu sunt „prea mulţumiţi“ de celelalte nume vehiculate.