Teoretic, seful statului e cel mai bun dintre noi, doar de-aia l-am ales.

El ar trebui sa fie, cumva, suma calitatilor noastre, dar nu si suma defectelor. Stiu, nu e rege, e doar un biet presedinte. Care, insa, trebuie sa incerce sa fie, in fiecare zi, mai bun. Sa le fie cu adevarat exemplu compatriotilor sai. Si nu e nicio naivitate aici.

In plina era media, spatiul privat al presedintelui nu poate fi decat acela dindaratul propriei cutii craniene. Atunci cand te inhami la un asa lucru important, sa conduci o tara, nu-ti mai apartii si esti obligat sa te comporti exemplar, chiar si dincolo de poarta casei, de portiera masinii. Asta e prima lectie care trebuie invatata la scoala de sefi de stat.

O alta lectie de baza: n-ai voie, nici macar in gandurile tale, sa-ti dispretuiesti semenii. Fie ca uzezi din plin de baile de multime, fie ca nu. Si in niciun caz nu trebuie sa-ti iasa pe gura replici de mahala (in care a excelat si predecesorul Ion Iliescu, cel care ii lasa pe golani sa fiarba in suc propriu si ii facea animale pe ziaristi). In fine, expresiile rasiste, ofensele la adresa minoritatilor sunt printre cele mai grave lucruri pe care le poate spune un sef de stat european.

Sunt greu de explicat si gesturi precum acela de a-i smulge din mana unui jurnalist, tu, presedintele, pixul, laptopul, telefonul, reportofonul, camera video. Iti asumi acuzatii grele, de exemplu ca atentezi la libertatea presei. De ce se expune presedintele la atatea riscuri inutile? Nu-l inteleg nici pe el, nu-i inteleg nici pe consilierii lui.

Dar derapajul presedintelui Traian Basescu nu e cel mai grav lucru din episodul Selgros. Naucitoare (dar, vai!, nu surprinzatoare) sunt reactiile care au urmat. Polarizarea din timpul campaniei pentru referendum a putut fi inteleasa. Lumea e interesata de politica, a fost un exercitiu democratic, s-a jucat soarta Romaniei, a libertatilor (s-a spus).

De data aceasta insa, n-ar fi trebuit sa existe tabere. Dar s-au auzit, puternic, vocile nervosilor. Daca ai putea converti patima din reactiile oamenilor, ai face Autostrada Transilvania in cateva zile, aceasta a fost senzatia.

„Bine i-a facut, bine i-a zis”, am auzit din toate partile. Si nu credeam sa mai intalnesc atata ura. Am vazut oameni cu venele umflate pe gat, cu ochii inrositi, cu spume la gura.

Cei mai multi au retinut ca o jurnalista de la Antena 1 („a mafiotului, turnatorului, nenorocitului de Voiculescu”) l-a sacait intr-atat pe Presedinte, care se afla, ca tot omul, la cumparaturi, incat acesta n-a mai rezistat si i-a dat tinerei ceea ce a meritat. Iar comentariul prezidential din masina a fost parte a unei discutii private, asa ca „pasarica” sa zica mersi ca a scapat doar cu atat. „Io sa fi fost in locul lui Basescu...”, si urmeaza versiuni halucinante.

Deja nu mai vorbim despre fanii lui Basescu, vorbim despre o problema grava a societatii romanesti a anului de gratie 2007. Aceasta secventa pune un diagnostic si o eticheta: intoleranta, lipsa de echilibru, de civilizatie, inapoiere. In plus, vorbeste despre un potential pericol. Ce se poate intampla

intr-o tara in care seful statului are derapaje jenante si este aplaudat pentru ele de o proportie covarsitoare a compatriotilor? Nu vreau sa ma gandesc ca presedintele meu nu va deveni mai intelept dupa aceasta intamplare. Aceasta nu e o intoarcere la popor, e o intoarcere a poporului in Ev Mediu. Zau.