Helmuth Duckadam, operat cu succes: "Mă simt bine"

Helmuth Duckadam, operat cu succes: "Mă simt bine"

Helmuth Duckadam a fost internat într-un spital din Constanţa, după ce a resimţit dureri la inimă. El se afla în vacanţă, pe litoralul românesc, iar problemele medicale le-a reclamat aseară, când a şi ajuns la Urgenţă.

UPDATE 11.30: Helmuth Duckadam a fost operat cu succes, iar cheagul de sânge i-a fost îndepărtat. Marius Militaru (medicul care a efectuat intervenţia chirurgicală), şeful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară a Spitalului de Urgenţă Constanţa a precizat, la postul B1TV, că fostul portar ar fi putut să-şi piardă braţul drept, dacă operaţia nu s-ar fi efectuat la Timp. Helmuth Duckadam a oferit, la Realitatea TV, primele declaraţii după operaţia suferită: "Sunt puţin ameţit după operaţie, dar mă simt bine. Le mulţumesc doctorilor, care au făcut treabă bună. Eram ieri pe faleză şi am încercat să o iau pe fiica mea braţe. M-am forţat puţin, iar un cheag de sânge mi-a blocat antebraţul. M-am simţit rău şi am ajuns la spital. N-o să mai stau mult aici, o să mă întorc la Bucureşti".

"Eroul de la Sevilla" va fi supus unei intervenţii chirurgicale în cursul zilei de astăzi, susţin medicii constănţeni. Operaţia nu-i va pune în pericol viaţa, doctorii anunţând faptul că va fi o intervenţie chirugicală simplă. Helmuth Duckadam se află acum internat la Spitalul Judeţean din Constanţa, Secţia Chirurgie Cardio-Vasculară. În vârstă de 53 de ani, actualul preşedinte de imagine de la Steaua este un tip masiv, cântărind peste 100 de kilograme. "Dacă va fi operat, va fi operat doar la Bucureşti de către domnul Brădişteanu", a reacţionat Gigi Becali, patronul Stelei. "Domnul Duckadam va suferi azi o mică intervenţie chirurgicală, pe o arteră radială. Probabil că mâine va pleca acasă. Se ştie că, în urmă cu câţiva ani, a suferit o intervenţie chirurgicală, iar aseară s-a prezentat la Urgenţă. Avem toate condiţiile aici, nu se pune problema să fie transferat la Bucureşti", a anunţat doctorul Dan Căpăţână, manager la Spitalul Judeţean Constanţa, la postul Realitatea TV.

Şi-a întrerupt cariera la 27 de ani

"Eroul de la Sevilla" (a apărat toate cele patru lovituri de departajare în finala cu Barcelona) a avut probleme medicale, după câştigarea Cupei Campionilor Europeni în 1986. În acelaşi sezon în care a reuşit cea mai bună performanţă a unei echipe româneşti, cariera sa a fost înteruptă brusc, din pricina unui anevrism care a impus o intervenţie chirurgicală la braţul drept, aceasta determinându-l să iasă definitiv din fotbalul de performanţă la vârsta de 27 de ani. La trei ani de la finala de la Sevilla, în 1989, Duckadam s-a reîntors pe teren, pentru două sezoane, la divizionara B, Vagonul Arad. În total are 133 de apariţii în Divizia A, 13 în Cupa României şi 9 în Cupa Campionilor Europeni.

Ne puteți urmări și pe Google News