Harababură la Dinamo

Harababură la Dinamo

Mircea Rednic a revenit ieri în ţară, dar abia seara a aflat că tot el va antrena echipa.

Haosul continuă la Dinamo. După o săptămână în care Ioan Ovidiu Sabău a fost „instalat” şi „destituit” de la o oră la alta, conducătorii din „Groapă” au pus în scenă o nouă telenovelă: întoarcerea lui Mircea Rednic, cel care, în acte, era oricum tehnicianul echipei. Acţionarii s-au împărţit în tabere şi fiecare a încercat să adopte o poziţie de forţă.

Cristi Borcea a spus că se retrage dacă nu va fi acceptat Rednic, în timp ce Vasile Turcu şi Florian Walter ameninţă că vor părăsi gruparea din Ştefan cel Mare în cazul în care „Puriul” primeşte undă verde. Şefii „câinilor” nu s-au săturat de certuri şi nici de aruncat pe piaţă diverse „strategii”. Ieri, din Ştefan cel Mare a mai „trans pi rat” o variantăşoc: posibila instalare a tandemului Cornel Dinu - Cornel Ţălnar, numele vehiculate mereu în momente de criză la club. Până la urmă, tot Rednic a fost ales.

Rednic: „N-am fost demis”

Mircea Rednic a revenit ieri în România şi a sărit la gâtul lui Turcu: „Nu mă împac niciodată cu el. E divorţ total”. Acţionarul i-a răspuns cu un limbaj suburban, susţinând că tehnicianul n-are de ce să se despartă de el, deoarece „eu nu sunt gay, poate Rednic e gay!”. „Puriul” nu s-a contrat numai cu Turcu, ci a ţinut să le transmită şi jucătorilor că „nu voi continua cu acelaşi lot”.

Rednic s-a întors, dar nu se ştie pentru cât timp. El urma să se întâlnească aseară cu acţionarii. „M-am întors din Belgia ca să discut, dar nu am acceptat nimic până acum. N-am fost demis şi nici nu mi-am depus demisia”, ne-a declarat, aseară, Rednic.

Apăruse varianta revenirii „Nemuritorului” Dinu

Cea mai nebunească variantă lansată „la apă” ieri dinspre Ştefan cel Mare a fost despre posibila re venire a cuplului Cornel Dinu - Cornel Ţălnar. „Nu cunosc şi nu am fost contactat de nimeni. Cât despre colaborarea mea cu Ţălnar, cât timp am pregătit împreună pe Dinamo, echipa a înregistrat un progres evident”, ne-a declarat Cor nel Dinu. „Dacă Dinu vrea să ia e chipa, eu îmi dau demisia. El a spus că Rednic a pierdut campionatul cu un lot valoros. Să ia el titlul cu acest lot”, atacase „Strâmbul”.

Becali, fan Moldovan

În harababura de la Dinamo s-a implicat din nou şi cel care a contribuit din plin la cutremurele din Ştefan cel Mare, fostul impresar Ioan Becali. „Giovani” l-a susţinut puternic, mai nou, pe Viorel Moldovan, după ce mult timp a făcut „lobby” pentru Ionuţ Badea. „Au fost unele contacte cu cei de la Dinamo, dar nu e nimic concret. Eu aştept şi sunt dispus să negociez cu oricine. Sunt antrenor şi îmi caut de muncă”, a sunat declaraţia cu iz de anunţ publicitar făcută ieri de „Moldo-gol”.

Fostul atacant al naţionalei ştie că „la Dinamo sunt multe probleme, lucrurile sunt confuze. Mi-e greu să spun dacă aş accepta o ofertă de la Dinamo. Lucrurile nu sunt clare acolo, dar acum peste tot e confuzie”.

CONVIEŢUIRE PERICULOASĂ

„Ce, Rednic îl antrenează pe Turcu?”

Nicolae Badea, preşedintele Consiliului Director de la Dinamo, credea aseară că antrenorul Mircea Rednic îşi poate continua fără emoţii activitatea la gruparea „roş-albilor”, deşi se află în conflict deschis cu acţionarul Vasile Turcu. „Ce, Rednic îl antrenează pe Turcu?”, a întrebat, retoric, şeful „câinilor”.

După ce Ioan Becali l-a atacat pe Ovidiu Sabău, motiv pentru care acesta a şi declinat oferta „roş-albilor”, dinamoviştii n-au sărit în apărarea tehnicianului, confirmând varianta că se tem să-l înfrunte pe fostul impresar. „Sabău mi-a spus că vrea să-şi rezolve singur problema”, a motivat Badea. (Daniel Conţescu)

Ne puteți urmări și pe Google News