Haos la Dinamo: "Ciobi", aşteptat la cotitură de şefi

Haos la Dinamo: "Ciobi", aşteptat la cotitură de şefi

Eliminarea din Liga Europa a produs deranj la gruparea din Şoseaua Ştefan cel Mare. Au apărut deja primele zvonuri legate de înlocuirea lui Liviu Ciobotariu, antrenorul liderului.

Clubul de fotbal Dinamo a atins un nou minim istoric în cupele europene, echipa "roş-albilor" fiind eliminată din play-off-ul Ligii Europa de minuscula grupare ucraineană Vorskla Poltava. Dublul eşec cu Vorskla (1-2 şi 2-3) aminteşte de ruşinile trăite în competiţiile continentale de "câinii roşii", gen 17 Nentori (Albania), Knattspyrnufelag (Islanda), Elfsborg (Suedia) şi NEC Nijmegen (Olanda). Dinamo este lider în Liga I, cu maximum de puncte după patru etape, dar riscă s-o ia la vale în clasament fiindcă, după Oţelul, în calea ei vor ieşi FC Vaslui şi Rapid, formaţii calificate în grupele Ligii Europa.

Păţania cu Vorskla a produs agitaţie la club, apărând deja primele semne de întrebare în privinţa antrenorului Liviu Ciobotariu, acuzat că n-a "ghicit" schimbările şi că nu le-a spus nimic important jucătorilor la pauza meciului cu ucrainenii, când scorul era 1-1, iar echipa avea nevoie de un gol pentru a duce meciul în prelungiri. De ce nu mai este bun Dario Bonetti

La Dinamo există deja zvonuri legate de o posibilă schimbare pe banca tehnică. "Acţionarii îl vor fie pe Ionuţ Chirilă, fie pe Tibor Selymes. Primul este cerut de Dragoş Săvulescu, iar cel de-al doilea este pe placul lui Borcea, fiind băgat în faţă de Marius Vizer", susţine un oficial dinamovist. Deocamdată, n-a fost luată nicio decizie, şefii aşteptând să vadă cum răspunde echipa după acest şoc. Dacă Dinamo se va prăbuşi în următoarele trei jocuri, schimbarea va surveni de la sine. "De ce îl ţin pe Ciobotariu? Fiindcă e moale, conducătorii se pot băga oricând peste el. Cum să aducă acţionarii un antrenor cu personalitate? Bonetti nu era bun, fiindcă nu îi făcea pe plac lui Borcea", ne-au dezvăluit surse din club. Citiţi şi:

Ne puteți urmări și pe Google News
  • Steaua-normalitate, Dinamo-ruşine
  • România, fără echipă calificată direct în grupele Ligii Campionilor şi în 2013