Haos în București din cauza furtunii. Linii STB blocate și troleibuz avariat de copacii puși la pământ de vânt

Haos în București din cauza furtunii. Linii STB blocate și troleibuz avariat de copacii puși la pământ de vântRATBv/ Sursa foto Wikipedia

Vremea extremă a făcut deranj mare în Capitală. Circulația mai multor mijloace de transport în comun este perturbată grav în cursul serii de marți, în diferite cartiere din București. Problemele au apărut după ce mai mulți copaci și crengi mari au căzut pe carosabil și pe liniile de contact, din cauza vijeliei și a rafalelor puternice de vânt. Informațiile au fost confirmate pentru Agerpres de către purtătorul de cuvânt al Societății de Transport București (STB), Constantin Tobescu.

Haos în București din cauza furtunii. Linii STB blocate

Problemele de trafic și blocajele sunt raportate în puncte cheie ale orașului, afectând mii de călători care folosesc rețeaua de transport la suprafață.

În acest moment, circulația este complet oprită sau deviată în următoarele puncte:

În zona Piața Sfântul Gheorghe, pe segmentul cuprins între Strada Lipscani și Strada Cavafii Vechi, unde este blocată linia 21.

Pe Bulevardul George Coșbuc, unde tramvaiele de pe linia 32 nu pot înainta.

Pe Șoseaua Progresului, unde sunt raportate probleme majore ce afectează liniile 10, 25 și 47.

Pe Bulevardul Timișoara, unde este oprită linia de autobuz 137.

STB

STB. Sursă foto: Facebook

Troleibuz avariat și noi blocaje în cartiere

Efectele vijeliei au provocat și pagube materiale în parcul auto al societății de transport. Un troleibuz care asigura curse pe linia 97 a suferit avarii în timp ce se afla pe Strada Traian, în perimetrul stației Matei Basarab.

De asemenea, lista arterelor cu probleme a continuat să se extindă pe măsură ce furtuna s-a intensificat. Pe Strada Ziduri Moși sunt raportate dificultăți pentru liniile 101 și 382, în timp ce pe Strada Dumitru Brumărescu sunt afectate traseele liniilor 125, 141 și 220.

Ce măsuri se iau pentru deblocarea traficului

Echipele tehnice și autoritățile locale încearcă să elibereze căile de rulare cât mai rapid posibil, însă intervențiile sunt îngreunate de condițiile meteo nefavorabile.

„STB colaborează cu autorităţile competente pentru îndepărtarea copacilor şi a crengilor din zona traseelor de transport public, în vederea reluării circulaţiei în cel mai scurt timp şi în condiţii de siguranţă”, a transmis sursa citată.

Echipele de intervenție se află deja pe teren pentru a remedia avariile, în timp ce reprezentanții STB monitorizează constant starea rețelei din Capitală. Călătorii sunt sfătuiți să verifice canalele oficiale pentru a afla când se reia circulația normală. Pentru detalii de ultimă oră, bucureștenii pot accesa contul oficial de X al instituției sau pot folosi aplicația InfoTB.

Capitala s-a aflat marți seara sub incidența unei avertizări de tip Cod portocaliu de furtună, valabilă până la ora 21:15, perioadă în care s-au înregistrat descărcări electrice, ploi torențiale și vijelii.

Pompierii bucureşteni au intervenit, marţi seara, pentru îndepărtarea a 36 de copaci căzuţi în urma vijeliei, pentru care a fost emis şi un mesaj RO-ALERT.

Salvatorii participă la îndepărtarea copacilor căzuţi pe maşini sau ţevi de gaze pe mai multe străzi din Capitală, dar şi a panourilor publicitare sau a acoperişurilor desprinse. Intervin, de asemenea, la inundaţiile de la subsolurile blocurilor.