Echipa feminină de handbal a României a obţinut a patra victorie consecutivă în grupa C a Jocurilor Olimpice de la Beijing, după ce a învins la cinci goluri diferenţă reprezentativa Angolei.
Antrenorii Tadici şi Muşi nu le-au lăsat nicio zi liberă jucătoarelor din lotul de la Beijing şi se pare că fetele au ales să se distreze pe teren. După trei victorii clare în faţa Kazahstanului, Chinei şi Franţei, România a jucat spectaculos în faţa ambiţioasei echipe a Angolei.
A fost 28 - 23 la final, deşi diferenţa putea fi mult mai mare. Româncele nu au forţat pentru că duminică, 17 august, vor da piept cu norvegiencele, într-un meci decisiv pentru aflarea echipei care se va califica de pe primul loc al grupei.
Tot în grupa C, kazahele au oferit surpriza zilei, învingând reprezentativa Chinei cu scorul de 29-26.