Evenimentul Zilei > Actualitate > Guvernul în scrisoarea către FMI: Vom limita strict modificările fiscale ad-hoc
Guvernul în scrisoarea către FMI: Vom limita strict modificările fiscale ad-hoc

Guvernul în scrisoarea către FMI: Vom limita strict modificările fiscale ad-hoc

Vom limita cu stricteţe modificările fiscale ad-hoc de acum încolo, pentru a asigura predictibilitate şi stabilitate, şi-au asumat autorităţile române în scrisoarea de intenţie transmisă board-ului Fondului Monetar Internaţional (FMI), publicată pe site-ul instituţiei financiare internaţionale.

Guvernul mai promite să aducă deficitul bugetar sub nivelul de 3% din produsul intern brut (PIB), în anul 2012.

"Aceasta va necesita în continuare restrângerea cheltuielilor, inclusiv a celor cu salariile şi bonusurile, şi ar putea cere alte măsuri suplimentare", precizează autorităţile române în documentul transmis FMI.

De îndată ce vom fi în măsură să ne îndeplinim ţinta de deficit, vom revizui întregul sistem de taxe şi impozite, pentru a simplifica şi optimiza colectarea veniturilor, s-a mai angajat Guvernul României. Revizuirea sistemului fiscal ar urma să aibă loc cu asistenţa FMI, a Comisiei Europene şi a Băncii Mondiale.
Autorităţile române spun, în scrisoarea de intenţie, că, pe măsură ce revenirea economiei va crea suficient spaţiu fiscal, vor lua în considerare o reducere graduală a taxării pe muncă. Nivelul actual ridicat al taxelor pe forţa de muncă influenţează competitivitatea.

Ministrul finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu, a declarat luni, la o conferinţă de presă, că taxele pe muncă ar putea scădea chiar de la jumătatea acestui an, dacă situaţia economică o va permite.

Lupta cu arieratele

Executivul se angajează să continue eforturile pentru stingerea arieratelor. În septembrie, au fost achitate datorii în sumă de 1,9 miliarde de lei. Iar până la sfârşitul lunii noiembrie, nivelul acestora trebuia să se apropie de zero.

"Noua legislaţie referitoare la autorităţile locale va permite un control mai mare asupra arieratelor autorităţilor locale începând cu ianuarie 2011", se arată în scrisoarea de intenţie.

Publicat in categoriile: Actualitate
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: