Guvernul a înfiinţat un post de ministru-consilier la Bruxelles
- Adam Popescu
- 13 august 2008, 20:55
Executivul a aprobat crearea unui post de ministru-consilier, înalt reprezentant al Ministerului Justiţiei pentru relaţia cu Comisia Europeană, care va asigura dialogul cu privire la modalitatea de îndeplinire de către România a condiţiilor stabilite cu privire la reforma sistemului judiciar şi lupta anticorupţie.
"Eforturile în această direcţie (ridicarea monitorizării din parte CE - n.r.) trebuie continuate, astfel încât acest mecanism să fie suspendat de către Comisia Europeană în decursul următoarelor două semestre”, a declarat Primul-ministru Călin Popescu-Tăriceanu.
Şeful Executivului a spus că numirea înaltului reprezentant al Ministerului Justiţiei (MJ) pentru relaţia cu Comisia Europeană este atribuţia ministrului Cătălin Predoiu.
Premierul s-a arătat totodată surprins că Daniel Morar a refuzat această funcţie, după ce Cătălin Predoiu l-a propus pentru această funcţie acum două zile, când a fost anunţat şi noul şef al DNA. "Domnul Morar, în opinia mea, în mod surprinzător, a dat un răspuns în două ore, ceea ce mi se pare nefiresc, dar este problema dânsului", a spus Tăriceanu, citat de Newsin.
Potrivit comunicatului remis de Guvern la finalul şedinţei, "ceilalţi trei reprezentanţi ai MJ vor continua să îşi exercite atribuţiile stabilite în competenţa lor şi vor colabora cu reprezentantul special cu privire la realizarea atribuţiilor acestuia în relaţia cu CE".