Momente din viaţa şi cariera marelui diplomat, scriitor şi lider al exilului românesc postbelic vor fi evocate în cadrul unei expoziţii la Muzeul Municipiului Bucureşti.

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER), în colaborare cu Institutul Diplomatic Român şi Divizia Arhive Diplomatice din cadrul Ministerului Afacerilor Externe anunţă deschiderea expoziţiei "Grigore Gafencu. Un destin", la Muzeul Municipiului Bucureşti, în perioada 15 noiembrie- 30 noiembrie 2010.

Meritele lui Grigore Gafencu vor fi rememorate prin expoziţia a cărei vernisaj va avea loc astăzi, la ora 16.00, la Muzeul Municipiului Bucureşti.

Biografia sa vorbeşte da la sine: doctor în drept la Sorbona; înrolat în armata franceză, dar decorat pentru actele de vitejie săvârşite ca locotenent de aviaţie pe frontul românesc în Primul Război Mondial; parte, alături de Iuliu Maniu şi Ion Mihalache, din guvernarea ţărănistă din 1928, înainte de fi ministru de externe al României; ministru plenipotenţiar al României la Moscova şi, mai apoi, cel care, de la Paris, Haga sau de la New York, a făcut cunoscute lumii libere problemele României subjugate de ruşi, pledând această cauză şi în întrevederi directe cu Winston Churchill sau secretarul de stat american Foster Dulles.

Evenimentul expoziţional este realizat în parteneriat cu Fundaţia Konrad Adenauer, Arhivele Naţionale ale României, Muzeul Municipiului Bucureşti, Centrul Naţional al Cinematografiei - Arhiva Naţională de Film, Radio Free Europe/Radio Liberty şi Institutul Cultural Roman.

Unul dintre liderii importanţi ai exilului românesc

Expoziţia îşi propune să prezinte aportul diplomatului Grigore Gafencu în formarea exilului democratic românesc, punând accentul pe momentele dramatice din viaţa şi cariera acestuia.

Ministru de externe adjunct în perioada guvernării din 1928 şi ministru de externe al României într-un moment dramatic - retragerea trupelor române din Basarabia şi Bucovina de Nord (1938-1940), bun cunoscător al politicii externe româneşti şi internaţionale, considerat în mediile Occidentale drept unul dintre cei mai buni analişti politici ai epocii, Grigore Gafencu este cel care a susţinut, în ultima parte a celui de-al Doilea Război Mondial, conferinţe publice în principalele capitale europene, pledând interesele României.

Tot el, în calitate de reprezentant al grupului diplomaţilor în exil care desfăşurau o acţiune paralelă cu cea a guvernului de la Bucureşti, a depus pe masa Conferinţei de Pace din 1947 două memorandumuri prin care cerea respectarea drepturilor politice şi economice ale României, în măsura în care fuseseră asigurate prin Convenţia de Armistiţiu din 12 septembrie 1944.

Luat în vizor de Siguranţă

Relaţiile cu guvernul instalat la Bucureşti după abdicarea Regelui Mihai, tensionate oricum din cauza poziţiei probritanice şi proaliate a lui Gafencu, s-au înrăutăţit după întoarcerea delegaţiei regimului comunist de la Tratatul de Pace de la Paris şi după ce rezultatele au fost puse în discuţie la şedinţa Comitetului Central al PCR.

În urma acestei analize, Grigore Gafencu, care locuia din 1941 în Elveţia, a apărut şi în evidenţa Siguranţei drept "principalul exponent al mişcării reacţionare româneşti din străinătate", iar Gheorghe Maurer, pe atunci ministru al comunicaţiilor şi lucrărilor publice, a pus problema ridicării cetăţeniei membrilor grupării Gafencu (inclusiv diplomaţii Alexandru Cretzeanu şi Camil Demetrescu), ceea ce avea să se întâmple un an mai târziu.

În cele din urmă, Grigore Gafencu a fost condamnat în lipsă, pe 11 noiembrie 1947, la pedepse însumând 52 de ani de închisoare, în lot cu Iuliu Maniu şi Ion Mihalache.

OMAGIU. Afişul expoziţiei "Grigore Gafencu. Un destin" de la muzeul Municipiului Bucureşti

EUROPA UNITĂ ŞI EUROPA LIBERĂ

Discuţii la New York pentru o Mişcare Europeană În anul în care a fost condamnat în România, Grigore Gafencu răspundea invitaţiei de a conferenţia la două prestigioase uni - versităţi din Statele Unite.

Discuţiile legate de sferele de influenţă în Europa şi de o Europă federalizată au început după ce Grigore Gafencu, stabilit deja la New York, şi-a pus la dispoziţie apartamentul din Park Avenue pentru o serie de întâlniri săptămânale cunoscute drept conferinţele la "Tuesday Panels", la care participau personaje-cheie ale exilului românesc, dar şi americani, printre care şi Allen Dulles, primul director civil al CIA (care, de altfel, îl şi sprijinise financiar, potrivit anumitor surse, după ce averea sa fusese sechestrată de regimul comunist), sau fratele acestuia, John Foster Dulles, secretar de stat în administraţia Eisenhower. Grupul format în America în jurul lui Grigore Gafencu milita pentru Mişcarea Europeană, sâmburele ideii de federalizare a statelor europene şi rădăcină teoretică a Uniunii Europene de astăzi.

Tot aici a fost imaginată şi modalitatea prin care, printr-un post de radio, să se încerce eliberarea popoarelor captive după Cortina de Fier. Discuţiile aveau să ducă la înfiinţarea, la 15 martie 1949, a Comitetului pentru o Europă Liberă, finanţat de Cogresul American, care mai apoi a fondat celebrul post de radio, ce avea să emită prima dată, din München, pentru Cehloslovacia, în 1950.

Înregistrări de la Europa Liberă

În cadrul expoziţiei "Un destin", vor fi prezentate documente şi proiecţii video, vor fi puse pentru prima dată la dispoziţia publicului înregistrări audio ale emisiunilor de la Radio Europa Liberă la care a participat Grigore Gafencu, dar şi o serie de obiecte personale inedite legate de activitatea sa diplomatică.

52 de ani de închisoare însumează sentinţa pronunţată în contumacie împotriva lui Grigore Gafencu, pe 11 noiembrie 1947

DESTIN

Erou, ambasador, ministru şi apoi lider al exilului - o viaţă închinată libertăţii românilor

Grigore Gafencu s-a născut în Bucureşti, pe 30 ianuarie 1892. A studiat dreptul la Geneva şi a obţinut doctoratul în ştiinţe politice la Paris, în 1914. În Primul Război mondial a fost aviator întro escadrilă franceză, dar s-a întors ca locotenent de aviaţie pe frontul românesc şi a fost distins cu ordinul militar "Mihai Viteazul" pentru meritul de a fi reuşit să zboare de la Paris la Iaşi, peste liniile germano-turco-bulgare.

După Marea Unire, a intrat în viaţa publică, ca ziarist, fondator al publicaţiei "Revista vremii", apoi a fost director al cotidianelor "Argus" şi "Timpul". Intrat în politică, a militat în aripa stângă a Partidului Naţional-Ţărănesc, alături de Petre Andrei, Mihail Ghelmegeanu sau Mihail Ralea.

A ocupat mai multe funcţii în guvernele naţional-ţărăniste, iar pe 22 decembrie 1938, a fost numit ministru de externe. A demisionat pe 30 mai 1940, motivându-şi retragerea prin schimbarea raportului de forţe internaţionale în urma victoriilor germane în Vest. A fost acreditat apoi ca ambasador plenipotenţiar la Moscova (1940-1941), unde a stat până în iunie 1941, când a început războiul pentru eliberarea provinciilor răpite de ruşi.

În noiembrie 1941 a plecat în Elveţia, unde s-a stabilit şi a acţionat în interesul României, ţinând legătura cu Iuliu Maniu şi Mihai Antonescu. După instalarea guvernului Petru Groza, Grigore Gafencu a rămas pionul principal care, după indicaţiile lui Iuliu Maniu, a urmărit influenţarea delegaţiilor anglofranco- americane până la semnarea tratatului de pace cu România, din 19 februarie 1947, la Paris. În acelaşi an s-a mutat la New York, pentru a susţine o serie de conferinţe la Yale University Press şi cursuri la New York University.

Grigore Gafencu a încetat din viaţă pe 30 ianuarie 1957, la locuinţa sa din Paris. În ziua morţii, ziarele din exil au apărut îndoliate, iar articolele omagiale au fost semnate de personalităţi precum Virgil Ierunca - alături de care Grigore Gafencu colaborase pentru ziarului "Uniunea Română", editat la Paris, filosoful şi diplomatul Vintilă Horia - un alt important lider al exilului românesc, Mircea Eliade - care-şi petrecea ultimul an la Paris, înainte ca postul de profesor coordonator al Catedrei de Istoria Religiilor de la Universitatea din Chicago să-l mute definitiv peste Ocean, sau scriitorul N.I. Herescu, aflat, de asemenea, în exil la Paris.

"Când va lua cunoştinţă de Tratat, poporul român nu va găsi motive pentru a se bucura.", GRIGORE GAFENCU, despre Tratatele Conferinţei de Pace de la Paris, din 1946-1947