GRIGORE CARTIANU: Au facut scoala praf

GRIGORE CARTIANU: Au facut scoala praf

Nu, nu e bine deloc, ba chiar e foarte rau ca au fost scoase Testele Nationale!

Ma rog, denumirea e tampitica, ricoseu al unei temeinice limbi de lemn. Mult mai corect era pe vremuri: examenul de admitere la liceu. Examen care, desigur, poate fi organizat pe baza unor subiecte unice, nationale.

Dar nu denumirea e principala problema. Sa-i spuna cum vor, dar sa lase examenul - examen! Cum sa „arbitrezi” competitia dintre elevi, pentru repartitia intr-un liceu sau altul, folosind judecatori diferiti?

Exista in tara asta profesori pentru care exigenta, seriozitatea si moralitatea sunt lucruri sfinte. Un elev iesit din mainile lor cu media 8,50 va reusi, triumfator, la orice examen de admitere.

Exista insa, tot in tara asta, si dascali care dau note de 9 si 10 unor beizadele pentru care si tabla inmultirii e o incercare prea dificila. La proba de foc a unui examen clasic, elevii de acest fel nu au nicio sansa; ii vedem in fiecare an lamentandu-se la afisarea rezultatelor: „Vai, ce hotie, mi-au dat 2,30, desi in liceu am avut numai 9 si 10!”.

Cum sa faci concurs de dosare intre acesti doi elevi? Primul, cel cu 8,50, nu va avea loc la un liceu bun din cauza celui de-al doilea, venit din cine stie ce fundatura cu 9,50. Dar, la un examen direct, „care pe care”, primul il va surclasa oricand pe cel de-al doilea.

Ministrul Cristian Adomnitei pare mai necopt la minte chiar si decat cei 32 de ani pe care-i are. Ma rog, nu e vina lui ca un modest inginer constructor a fost parasutat de PNL - gruparea Fenechiu de la Iasi - direct in fruntea Educatiei. Dar incompetenta nu-i da dreptul sa faca tandari un domeniu si-asa bulversat de nefericitele experimente anterioare.

Junele ministru ar trebui sa stie ca prin targusoarele si comunele Romaniei se dau multe note bune elevilor cu calitati speciale: un tata care nu vine cu mana goala de la macelarie sau care-ti umple magazia de lemne pentru iarna, o mama atenta cu cadourile... Elevul insusi iti poate cosi fanul sau prasi porumbul...

Ceea ce „reformeaza” Adomnitei seamana a invatamant clientelar! Un sistem croit parca tot mai mult pentru semidoctii capitalismului manelist.

Cititi si:

Pericolele admiterii fara examen

Ne puteți urmări și pe Google News