Tainele bisericii Sfântul Panteleimon din Chişinău

Tainele bisericii Sfântul Panteleimon din Chişinău

Republica Moldova. Biserica cu hramul Sfântului Mucenic Panteleimon din Chişinău nu reprezintă doar o bijuterie arhitecturală, dar şi locul unde s-ar întâmpla minuni.

Mai mulţi creştini susţin că s-au vindecat miraculos după ce s-au rugat cu multă credinţă în biserica Sfântului Panteleimon. Iar în ziua de 9 august, când este sărbătorit Sfântul Panteleimon (Pintilie Călătorul în popor), biserica devine neîncăpătoare. Creştinii vin în această zi să sfinţească plante medicinale şi să se roage pentru vindecarea lor şi a apropiaţilor.

Biserica Sfântul Panteleimon din Chişinău/ Sursa foto: https://visit.chisinau.md/

Creaţie a talentatului Alexandru Bernardazzi

Biserica Sfântul Pantelimon, cunoscută şi ca biserica greacă, a fost construită în 1891 după proiectul arhitectului  Alexandru Bernardazzi. Construcţia evocă aspectul arhitectural exterior al unei biserici caracteristice pentru Grecia.

Planul este în formă de cruce greacă (cu brațele egale). Absida altarului se află pe brațul de est, iar clopotnița pe brațul de vest.

O particularitate constructivă este perechea de arcuri care se intersectează spațiul central, și prezintă baza cupolei octogonale, acoperită cu o cupolă. Silueta este înviorată de două turle voluminoase, cu cornișele în „volane”, repetându-se forma în arc a golurilor de la ferestre, iar parametrul se remarcă prin alternarea după tonalitate a asizelor din piatră și includerea cărămizii roșii în decorul fațadelor.

Spațiul interior este compus dintr-o sală cruciformă în plan, supraînălțată de turla masivă, susținută prin intersecția a patru arcuri, soluție de origine armenească. Golurile ferestrelor sunt împărțite în trei arcade prin menouri de piatră, ce amintesc aceeași sursă de inspirație care a fost utilizată și la crearea formelor exterioare.

Sursa foto: Vikmadia

Clădirea se distinge prin unitatea stilistică a bisericii și clopotniței, cizelarea detaliilor și elementelor construcției, utilizarea savantă a materialului de construcție. Grație căptușirii originale a zidăriei, organizată în asize orizontale – două de pietre de nuanțe deschise și unul de nuanță întunecată, fațadele sunt pitorești.

S-au păstrat elementele de amenajare a terenului – gardul compus din grilaje din fier forjat, ridicate pe soclu din piatră, izolate între ele de tumbe acoperite în două pante, decorate cu capete de lei.

Ctitorii lăcaşului

Biserica a fost ctitorită de doi frați de origine greacă, Ioan și Victor Sinadino, cetățeni de onoare ai Chișinăului. Aceștia erau fiii lui Pantelimon Sinadino, fost primar al orașului, care a deținut două mandate, între 1837-1839 și 1840-1842.

Biserica a fost construită cu un subsol și o boltă menite să adăpostească rămășițele pământeşti a până la 26 de persoane. Prin acest gest ecleziastic, familia Sinadino și-a asigurat locul de veci în biserică.

Mai multe detalii Membri ai Dumei a II-a de Stat din partea Basarabiei. În picioare (de la stânga): Emelian Melenciuc, Arefa Tretiacenko, Johann Gerstenberger și Dmitri Sviatopolk-Mirski; așezați (de la stânga): Vladimir Purișkevici, Pavel Krupensky, Anton Demianovici, Pantelimon Sinadino și Pavel Crușeveanu/ Foto arhivă

Ultimul membru al familiei Sinadino care a supravegheat biserica a fost Pantelimon Victor Sinadino, nepotul unui alt primar din aceeași familie, numit tot Pantelimon Sinadino, care a deținut funcția între 1905-1910.

Acesta a dispărut făra veste în GULAG-urile sovietice în 1941.

Butoaie cu vin în cavoul familiei Sinadino

Cizma ideologiei ateiste a comuniştilor ruşi a trecut şi peste biserica Sfântul Panteleimon. Cavoul cu rămășițele membrilor familiei Sinadino a fost distrus de autoritățile sovietice. Iar rămășițele pământeşti au fost scoase de acolo, fiind declarate ulterior ca dispărute.

În perioada sovietică, biserica a fost folosită în diferite scopuri. Bijuteria arhitecturală a fost folosită ca depozit pentru materiale de construcție, depozit de filme și ca spațiu expozițional și vinotecă.

Din mărturiile mai multor preoţi, în perioafa sovietică se întâmplau minuni în clădirea bisericii care era folosită contrar destinaţiei. Vinul din butoaiele amplasate în locul cavoului familiei Sinadino se oţetea. Iar benzile cinematografice se demagnetizau, filmele fiind şterse ca cu buretele.

În cele din urmă, autorităţile sovietice au refuzat să folsească clădirea bisericii în alte scopuri şi au închis-o pur şi simplu.

Loc de pelerinaj pentru ortodocşi

După o lungă perioadă, biserica a fost redeschisă în 1992 datorită eforturilor preotului Valeriu Bazatin.

Sursa foto: Mitropolia Moldovei

Pe 8 noiembrie 1992, după pregătirile necesare, a fost oficiată prima liturghie în biserică după redeschiderea acesteia.

Sfântul Pantelimon este considerat tămăduitor al bolnavilor. În această zi la biserica Sfântul Panteleimon este oficiată Taina Sfântului Maslu, una dintre cele șapte Taine ale Bisericii creștine.

Biserica Sfântul Panteleimon a devenit loc de pelerinaj pentru creştinii care cred în puterea rugăciunii, care îi va izbăvi de boli.