Grevă spontană a șoferilor de autobuze

Grevă spontană a șoferilor de autobuze

Întregul municipiu Hunedoara a rămas ieri fără transport în comun după ce şoferii firmei locale de profil au refuzat să se mai urce la volan.

Cei aproximativ 40 de angajaţi ai societăţii Manolache Transcom au recurs la acest gest pe motiv că nu şi-au mai primit salariile de trei-patru luni. În jurul orei 9.00, greviştii s-au postat în faţa primăriei, iar o delegaţie a protestatarilor, însoţită de administratorul firmei, a purtat o rundă de negocieri cu reprezentanții autorităților locale.

După trei ore de discuții, cele două părţi au stabilit ca primăria să-şi plătească lunar factura curentă plus o parte din restanţă. Microbuzele Manolache Transcom au reapărut pe trasee abia în jurul orei 15.00, timp în care alţi şoferi au profitat de greva spontană și au ieşit „la ciupeală” în cele mai aglomerate staţii de autobuz.

Datorii de 780.000 de lei

Primarul Hunedoarei, Ovidiu Hada, spune că din ianuarie primăria a reuşit să-şi plătească integral obligaţiile lunare şi va reuşi să-şi achite şi o parte din datorii. „Conducerea societăţii de transport trebuia să aibă discuţia referitoare la datorii mult mai devreme, pentru că sunt restanţe şi de pe vremea fostei administraţii a oraşului. Primăria are o datorie faţă de Manolache Transcom în valoare de 780.000 de lei, dar, în acelaşi timp, are de încasat sub formă de taxe şi impozite, de la aceeaşi societate, aproape 400.000 de lei”, susține Hada.

În replică, directorul firmei de transport, Dorin Ungur, spune că firma sa a ajuns în insolvenţă din cauza primăriei, care nu şi-a achitat la timp obligaţiile. „Avem salarii, rate de leasing, impozite de plătit. Dacă primăria îşi plătea lună de lună obligaţiile, cu siguranţă că nu se ajungea aici. Ca-n orice oraş, şi-n Hunedoara majoritatea celor care merg cu autobuzul sunt pensionarii”, afirmă Ungur.

Acum două săptămâni, primăria a intentat un proces pentru rezilierea contractului cu Manolache Transcom. Iar conducerea firmei de transport a depus la DNA Alba şi Parchetul Hunedoara patru plângeri penale pentru abuz în serviciu împotriva reprezentanților admi nistrației locale și a consiliului local.

Ne puteți urmări și pe Google News