Grecii se tem de FMI

Grecii se tem de FMI

Premierul elen are o sarcină dificilă de realizat, pentru a se asigura că ţara sa nu va fi nevoită să apeleze la FMI.

George Papandreou a declarat că speră ca executivul pe care îl conduce nu va trebui să ceară un împrumut de la FMI, pentru a depăşi grava criză financiară pe care o traversează Grecia. Totuşi, până la sfârşitul lunii mai, autorităţile de la Atena trebuie să împrumute 15,5 miliarde de euro, pentru a-şi achita o parte din datorii şi pentru a finanţa reforma finanţelor publice.

În plus, trebuie să respecte programul de austeritate, pentru a nu pierde din nou încrederea investitorilor străini şi pentru a nu ajunge în situaţia de a cere bani de la UE şi de la FMI.

La finele săptămânii trecute, liderii europeni au decis să acorde sprijin Greciei, în conformitate cu condiţiile impuse de Germania. Deşi grecii ar fi preferat sprijin doar de la Uniunea Europeană, formula agreată de liderii europeni reuniţi la Bruxelles implică şi FMI.

Ne puteți urmări și pe Google News