GRECII nu se lasă! IES IAR IN STRADĂ, în timp ce Parlamentul votează noi măsuri de austeritate

GRECII nu se lasă! IES IAR IN STRADĂ, în timp ce Parlamentul votează noi măsuri de austeritate

Noi manifestaţii de protest contra măsurilor de austeritate sunt prevăzute, în această după-amiază, la Atena, în condiţiile în care Parlamentul grec va supune la vot în cursul serii proiectul de buget pentru 2013.

La apelul sindicatului GSEE (privat) şi al Adedy (public), demonstranţii se vor reuni de la ora locală 17:00 (ora 17:00, ora României) în Piaţa Syntagma din centrul capitalei elene. Noile măsuri de austeritate ce vor fi apărobate de Parlament prevăd economii de 9,4 miliarde de euro la bugetul de stat.

Guvernul de coaliţie de la Atena, condus de conservatorul Antonis Samaras, se bazează în Parlament pe o majoritate confortabilă de 169 de deputaţi dintr-un total de 300, dintre care 126 membri ai partidului Noua Democraţie, 27 de membri ai PASOK (formaţiune socialistă) şi 16 ai Stângii democrate Dimar. Previziunile economice pentru anul viitor indică o continuare a recesiunii în Grecia, pentru al şaselea an consecutiv, produsul intern brut (PIB) urmând să scadă cu 4,5%, în timp ce în acest an contracţia economiei elene va fi de 6,5%, precizează Agerpres.

Potrivit ministrului de Finanţe Yannis Stournaras, noile măsuri de austeritate adoptate, miercuri, de guvernul de la Atena vor permite reducerea deficitului bugetar cu aproape 5,5% din PIB în 2013, ceea ce înseamnă 9,4 miliarde de euro.

Ne puteți urmări și pe Google News

Pentru creditorii externi ai Greciei - Uniunea Europeană şi FMI - continuarea măsurilor de austeritate bugetară constituie o condiţie esenţială pentru virarea către Atena a unei tranşe de 31,2 miliarde de euro din programul de asistenţă financiară internaţională, adaugă sursa citată