Control la grătare de 1 Mai!

Control la grătare de 1 Mai!

Ministrul Mediului, Attila Korodi, a declarat, astăzi, că în minicavanța de 1 Mai vor fi intensificate controalele în zonele în care se iese la iarbă verde.

Controalele vor viza zone precum Cernica, Băneasa, Bușteni sau Valea Argeșului. Legea privind desfășurarea activității de picnic a fost promulgată recent de președintele României, Traian Băsescu. Potrivit reglementărilor legale, grătarele în aer liber se vor putea organiza doar în zone special amenajate și dotate cu utilități necesare acestei activități, iar persoanele care lasă gunoaie și tulbură liniștea publică vor fi amendate. Administratorilor zonelor de picnic care nu respectă aceste obligații pot fi amendați cu până la 50.000 de lei. Totodată, potrivit actului normativ, cei care iau parte la picnicuri au obligația de a arunca gunoaiele selectiv în locuri special amenajate. Cei care nu respectă acest lucru riscă să fie sancționați cu o amendă cuprinsă între 200 si 2.000 de lei. Focul va fi aprins doar în locurile special amenajate și nu se va lăsa nesupravegheat, amenda aplicată pentru nerespectarea acestor obligații se ridică la 3.000 de lei. O amendă cuprinsă între 300 si 3.000 de lei este prevăzută pentru cei care nu păstrează liniștea în locurile destinate picnicurilor, dar și pentru cei care aruncă pe jos mucuri de țigară.