Grăsimile care ajută la slăbit

Grăsimile care ajută la slăbit

Lipidele conţinute în nuci, avocado şi măsline vă satură repede şi vă ajută să aduceţi în organism mai puţine calorii.

Alimentele bogate în grăsimi vă pot ajuta să slăbiţi, arată un articol publicat în revista „Prevention“. Cercetătorii de la Harvard au demonstrat că o dietă moderată în grăsimi vă poate ajuta mult mai bine să pierdeţi din greutate pe termen lung decât un regim fără lipide.

Accelerează arderea caloriilor

Nu orice fel de grăsimi vă pot ajuta să slăbiţi, ci acelea care ţintesc o anumită regiune din corp, cum ar fi zona abdominală. Este vorba despre grăsimile mononesaturate (MUFA), cele care provin din uleiurile de măsline, nuci şi avocado. Studiile anterioare, publicate în „Jurnalul Britanic de Nutriţie“, au arătat că aceste grăsimi sănătoase contribuie la o scădere generală în greutate, chiar şi atunci când oamenii nu modifică numărul caloriilor aduse în organism.

Alte cercetări s-au concentrat asupra rolului pe care îl pot avea mesele de dimineaţă bogate în grăsimi sănătoase asupra scăderii în greutate. S-a demonstrat că grăsimile mononesaturate pot accelera arderea caloriilor, timp de cinci ore după prima masă, iar efectele se simt în special în cazul celor cu grăsime abdominală.

Previn îmbătrânirea şi sunt săţioase

Dieta bazată pe grăsimi sănătoase ajută nu doar la menţinerea greutăţii, ci şi la prevenirea diabetului de tip 2 şi la îndepărtarea bolilor de inimă. Asta deoarece scade colesterolul rău din organism şi creşte cel bun. Un studiu italian arată, la rândul lui, că regimul bogat în grăsimi mononesaturate previne inflamaţiile celulelor şi îmbătrânirea lor.

Specialistul „Prevention“, Cynthia Sass, spune că aceste grăsimi sunt şi extrem de săţioase. De asemenea, ea mai sugerează să vă controlaţi atent numărul de calorii pe care îl aduceţi în organism şi să nu consumaţi mai mult de 400 la fiecare masă.

Pentru femei, ideal ar fi să nu consume mai mult de 1.600 de calorii pe zi, iar pentru bărbaţi - 2.000. În felul acesta nu veţi pierde nici energie, nici masă musculară.

REGULI ÎN DIETE

Mâncaţi alimente de calitate, ţineţi stresul sub control

> Mâncaţi puţin şi des, cu pauză de 4-5 ore între mese, astfel încât să controlaţi mai uşor nivelul glicemiei, senzaţia de foame şi metabolismul.

> Atitudinea pe care o aveţi faţă de mâncare este şi ea importantă. Dacă o să vă pese de calitatea alimentelor pe care le aduceţi în organism, o să vă fie mult mai uşor să pierdeţi din greutate.

> Ideal ar mai fi să ţineţi stresul sub control, întrucât hormonul produs în condiţii de anxietate (cortizolul) vă poate determina să mâncaţi multe dulciuri. Când cortizolul este mare, caloriile în plus se depozitează direct pe abdomen.

> Ţinerea unui jurnal în care să înregistraţi ce mâncaţi şi în ce cantităţi, vă va ajuta să identificaţi factorii care vă fac poftă de mâncare. În felul acesta veţi identifica obiceiurile rele şi o să vă fie mai uşor să le corectaţi.

Ne puteți urmări și pe Google News