Gloria a făcut-o campioană pe CFR

Gloria a făcut-o campioană pe CFR

Gloria Bistriţa a remizat aseară, pe teren propriu, cu Unirea Urziceni, scor 0-0, şi le-a băgat titlul în buzunar vecinilor de la CFR Cluj.

Echipa din Gruia are un avans de trei puncte în faţa rivalei din Bărăgan şi, cum în ultimele două etape are ca adversari două echipe modeste, Internaţional Curtea de Argeş şi Ceahlăul Piatra-Neamţ, este greu de crezut că mai poate rata titlul.

CFR Cluj mai are şi avantajul rezultatelor directe favorabile în duelul cu Unirea (2-0 acasă şi 1-0 în deplasare). Astfel, echipa lui Mandorlini îşi mai permite chiar şi o înfrângere în ultimele două etape.

Oaspeţii au solicitat o lovitură de pedeapsă

Meciul de la Bistriţa n-a fost foarte spectaculos, dar a fost foarte încins. Echipa lui Marius Şumudică s-a prezentat foarte montată, oferind o prestaţie radical schimbată faţă de cea din ultima etapă, când a încasat la Braşov şase goluri înr-o jumătate de oră!

Bistriţenii s-au bucurat de rezultatul de egalitate de parcă ar fi câştigat campionatul. Gloria a avut de partea sa râul şi ramul, ca-n vremurile de aur ale Cooperativei.

Arbitrajul a judecat toate fazele la limită în favoarea gazdelor. Cel mai controversat moment al partidei a avut loc în minutul 36, când Laurenţiu Marinescu a căzut în careu şi a fost avertizat cu cartonaş galben pentru simulare, deşi ialomiţenii au cerut penalty.

În minutele de prelungire, Rusescu a căzut fost faultat la marginea careului, dar nici de această dată nu s-a acordat nimic.

„Acest final de campionat ne-a dat ce am meritat, pentru că am fost lideri vreo 24 de etape. Sperăm să batem pe Internaţional şi să ne bucurăm.“ IULIU MUREŞAN, preşedinte la CFR Cluj

LIGA I

BISTRIŢA - URZICENI   0-0

Gloria Bistriţa: Albuţ 6,Homei 6, Frăsinescu 6, Ciucă 5, Latovlevici 5, D. Matei 5, A. Mureşan 5, Băjenaru 6/ (82, R. Mărginean), C. Petre 5/ Hora 6/ (88, Ze Rui), Moraes 6/ (90+1, Coroian) Antrenor: Marius Şumudică

Unirea Urziceni: Arlauskis 6, E. Nicu 5, Galamaz 6, Maftei 5, Brandan 6, L. Marinescu 6/ (68, Todoran 5), S. Paraschiv 5, Pădureţu 6, S. Frunză 5/ (54, Semedo 5), Onofraş 5/ (59, Rusescu 5), Bilaşco 5 Antrenor: Ronny Levy

Arbitri: R. Dumitru 5 - M. Orbuleţ 5, I. Radu 5 Stadion: „Gloria” - Bistriţa; Spectatori: 5.000

Ne puteți urmări și pe Google News