GlaxoSmithKline, angajatorul anului în România

GlaxoSmithKline, angajatorul anului în România

Compania GlaxoSmithKline (GSK) a fost desemnată cel mai bun angajator din România în urma studiului "Best Employers Romania 2009-2010", realizat de compania de consultanţă Hewitt Associates.

Astfel, (GSK) se clasează pe locul întâi în topul companiilor din România cu peste 250 de angajaţi, înregistrând un nivel de implicare al echipei de peste 80%. "Suntem mândri că am obţinut acest rezultat, care reprezintă o recunoaştere a politicii GSK de orientare către oamenii cu care lucrăm. Mai presus de toate, fiecare dintre angajaţii noştri este motivat în activitatea sa de faptul că pune în centrul activităţii sale binele pacienţilor români şi îi ajută să se bucure de fiecare moment al vieţii lor", a declarat Iulia Dobriţoiu, HR Director GSK Romania. GSK are în Romania o echipă de peste 1.000 de angajaţi.

În cercetarea derulată în România de compania de consultanţă Hewitt Associates au fost angrenate 24 de companii: 167 top manageri, 22 de profesionişti în resurse umane şi alţi peste 6.400 de angajati au fost chestionaţi pentru a realiza acest studiu. Studiul Hewitt Associates este realizat anual în 11 ţări din Europa Centrala şi de Est - Austria, Bulgaria, Cehia, Ungaria, Polonia, Rusia, Slovacia, Slovenia, Turcia, Ucraina şi România. Anul acesta, în cercetare au fost incluse 700 de companii din regiune, au fost chestionaţi 4.000 de top manageri şi peste 160.000 de angajaţi.

Top 5 angajatori 1. GlaxoSmithKline 2. McDonald's 3. AstraZeneca 4. Carpatcement Holding 5. Henkel

Ne puteți urmări și pe Google News