"Hai bă, Oanţă (Ovidiu – n.r.), eu sunt stresat şi ţie îţi arde de glume!", răspunde Gigi Becali, unei întrebări "indecente" a reporterului PRO TV, la intrarea în Curtea Supremă. Tonul este serios şi denotă că finanţatorului stelist îi este, într-adevăr, teamă de o eventuală condamnare în "Dosarul Valiza".

Monologul pentru public

Câţiva metri în spatele intrării este "întâmpinat" de zeci de camere de luat vederi, aşa că nu mai poate lăsa să-i fie "citită" teama şi îşi intră în obişnuitul rol. "Aaah, uite, RTV, noua mea televiziune!", încearcă să glumească Becali. În câteva secunde vine şi întrebarea "indecentă" de la reporterul RTV, astfel că Becali "ameninţă" cu schimbarea "preferinţelor audio-vizuale"

Începe, imediat, monologul: "Sunteţi gata!? Gata, începem. Nu există ca premierea jucătorilor să fie mită în nicio ţară de pe globul pământesc, nici în Congo. Legile lui Iisus Hristos spun că mita înseamnă a fura, ori eu n-am furat, am premiat jucători. Nicio lege pământească nu poa’ să contrazică cele 10 porunci. Judecătorii să se gândească că vor fi şi ei judecaţi, la judecata de apoi, de către Domnul".

Plictiseala de la judecată

Cum nu are ocazia să ia cuvântul în sala de judecată, Becali se joacă, plictisit, umflându-şi obrajii cu aer şi pipăindu-i, apoi, cu mâinile. Are o singură izbucnire la adresa judecătorilor, în timpul audierii unui martor, dar, cum aceştia îl ignoră, revine la umflatul bucilor şi pipăitul obrajilor.

Spectacolul de la final

Odată finalizat procesul, patronul stelist mută circul în stradă, blocând traficul. Şoferii claxonează furioşi. Becali se apucă să… dirijeze circu­laţia. Un po­liţist de la Rutieră îl pri­veşte speriat. "O iau pe jos!", decretează miliardarul, plecând, la pas, urmărit de camerele TV, către Intercontinental.