Gică Popescu o vede pe Steaua favorită la Utrecht

Gică Popescu o vede pe Steaua favorită la Utrecht

Gheorghe Popescu, fostul căpitan al echipei naţionale de fotbal, a declarat că Steaua porneşte ca favorită în meciul din această seară (ora 20.00) de la Utrecht, din etapa a treia a Ligii Europa.

"Steaua este cea mai bună echipă din campionat la momentul actual. A arătat un joc solid, iar în meciul cu Dinamo a jucat extraordinar. În meciul de diseară, Steaua e favorită", a spus Popescu, citat de Gsp.

Steaua a strâns un singur punct în primele două meciuri din Grupa K a Ligii Europa, în urma remizei de pe teren propriu, 3-3 cu Napoli. În primul meci din grupă, Steaua a pierdut clar pe terenul lui FC Liverpool, scor 1-4. Utrecht are două puncte. Mircea Petescu: "Dacă se va apăra, Steaua va lua multe goluri!" "Jucătorii români au mai  multă experienţă în competiţiile europene şi sunt foarte motivaţi pentru a obţine un rezultat foarte bun. Am văzut că multă lume îi critică, dar ceea ce face Lăcătuş la echipă este din ce în ce mai bine. Eu zic că Steaua este favorită şi să treacă de grupe", a mai spus "Baciul". Europa League: Meciurile zilei

Ne puteți urmări și pe Google News