Cu toate că revenirea lui Giani Kiriţă la echipa din Ştefan cel Mare era dată ca sigură de conducerea dinamoviştilor, fostul fundaş al câinilor s-a răzgândit pe ultima sută de metri şi a ales să rămână tot în campionatul Turciei, la Bursaspor.
„M-am hotărât să mai joc în Turcia pentru încă doi ani de zile. Când mă voi întoarce în România nu o să joc în altă parte decât la Dinamo. Le mulţumesc suporterilor pentru încrederea care au avut-o în mine. Pur şi simplu oferta celor de la Bursaspor a fost mai bună“, a declarat Giani Kiriţă. Acesta s-a alăturat, ieri, noilor săi coechipieri în cantonamentul de la Davraz. Fotbalistul de 31 de ani, care tocmai îşi reziliase contractul cu Ankaragucu, a mai evoluat în Turcia la Kocaelispor şi la Konyaspor. Fundaş croat la probe Refuzată de Kiriţă, Dinamo încearcă să găsească o variantă de rezervă pentru a umple „găurile“ din defensivă. Mario Marianici, fundaş de origine croată, a sosit ieri în cantonamentul pe care „câinii“ îl desfăşoară în Franţa. Acesta se va antrena vreme de câteva zile cu forma- ţia lui Mircea Rednic, urmând ca tehnicianul să se decidă dacă îl păstrează sau nu în lot. Marianici a mai evoluat în liga a doua germană şi poate fi folosit şi ca mijlocaş defensiv.