Ghidul de şiretlicuri al lui Nelu Iordache, REGE AL ASFALTULUI. Contractele dubioase cu statul şi evaziunea fiscală i-au adus milioane de euro

Ghidul de şiretlicuri al lui Nelu Iordache, REGE AL ASFALTULUI. Contractele dubioase cu statul şi evaziunea fiscală i-au adus milioane de euro

Afacerile patronului de la Romstrade şi Blue Air s-au lăsat cu anchete DNA, iar cei care au fost găsiţi vinovaţi, au fost angajaţii statului

La sfârşitul săptămânii trecute, primul manager privat de la Tarom, Heinrich Vystoupil, şi-a dat demisia după câteva zile de la numire. În acest scandal apare şi numele omului de afaceri Nelu Iordache, un milionar discret care are contracte bănoase cu instituţiile publice. El este patronul Blue Air şi Romstrade şi are o avere estimată la aproximativ 150 de milioane de euro.

  • Managerul privat TAROM s-a speriat după doar o săptămână. Acesta a anunţat că pleacă

De-a lungul timpului, procurorii DNA au deschis împotriva acestuia mai multe anchete de corupţie. Au investigat modul în care Iordache a fost sprijinit de directori din societăţi de stat, şefi de la Fisc sau din ministere. Toate aceste dosare au fost îngropate. Nelu Iordache a ajuns să fie martor întrun proces în care mai mulţi directori au fost trimişi în judecată pentru favorizarea firmei sale. Off-shore-urile cipriote Primele anchete deschise pe numele lui Iordache au început în 2006 şi vizau modul în care Romstrade SRL şi Blue Air beneficiau de sprijinul Elenei Slav Spoială- director executiv adjunct la Direcţia Generală a Finanţelor Publice Giurgiu. Existau indicii de evaziune fiscală după ce s-au descoperit cheltuieli fictive în contabilitate, pentru a diminua impozitul pe profit. Mai multe milioane de euro au fost scurse din Romstrade SRL către două societăţi străine: Romstrade LTD (Limasol- Cipru) şi Jaypart LTD (Londra- Anglia). Bani au plecat din România sub forma unor servicii de reclamă, management sau consultanţă. Procurorii au calculat paguba adusă statului la 850.000 de euro. Elena Slav-Spoială l-a consiliat pe Nelu Iordache cu ocazia controlului făcut de inspectorii din subordine, "a intervenit pe lângă aceştia pentru acceptarea documentelor justificative". În momentul în care datoriile la stat erau presante, ea a dispus şi suspendarea măsurii de executare silită şi de blocare a conturilor bancare ale Romstrade SRL, în schimbul unui gaj oferit asupra unor terenuri supraevaluate.

  • TÂLHARI LA DRUMUL MARE

Consiliere penală Prin aceaste operaţiuni, Iordache a majorat artificial cheltuielile înregistrate. "Se estimează un prejudiciu de 1,2 milioane de euro", acuzau procurorii. În plus, el folosea aceeaşi metodă în executarea contractelor pe care le avea cu aeroportul Băneasa, pentru prestarea serviciilor de supraveghere, pază şi administrare a parcărilor, "atunci când a dat dispoziţie ca în evidenţa contabilă să fie înregistrată o mică parte din încasările reale, evaluate la 400.000 de lei lunar". Mii de euro, "cu sacoşa" Prin conturile Romstrade LTD şi Jaypart LTD au fost rulate milione de euro. "Ulterior, banii sunt transferaţi în conturi ale unor bănci comerciale din ţară, de unde sunt recuperaţi de Nelu Iordache şi de persoane de încredere", explicau întreaga schemă anchetatorii. Banii au fost retraşi "cu sacoşa", în tranşe de 10.000 de euro, pentru a nu atrage atenţia Oficiului de Prevenire şi Combatare a Spălării Banilor. Anchetele procurorilor au scos la iveală complicitatea directorilor bugetari care ajutau Romstrade "Nu ştiu nimic. Sunt infomaţii vechi, nu am ce să vă răspund. Ce să vă mai spun, că oricum pixul este la dumneavostră." NELU IORDACHE, afacerist Grup de sprijin la nivelul Ministerului Transporturilor DNA a încercat să afle care este secretul reuşite lui Nelu Iordache, atunci când a luat contractele bănoase de la Aeroportul Băneasa. Concluzia: "Nelu Iordache, în vederea prezervării propriilor interese economico-financiare, în derularea unor contarcte comerciale din domeniul transporturilor aeriene, şi-a creat şi cultivat un grup de sprijin la nivelul Ministerului Transporturilor, Contrucţiilor şi Turismului şi al Aeroportului Băneasa", la care au aderat directori şi secretari de stat.

  • Guvernul vrea să închidă definitiv aeroportul Băneasa pentru cursele low-cost

Intenţia a acestuia era să preia ilegal, "pe criterii clientelare", programul de modernizare al pistelor, în valoare de 18,06 milione de euro, fără TVA şi comisioane bancare. Licitaţia a fost una aranjată, iar Romstrade SRL a avut sprijinul lui Sorin Stoicescu- fost director al Aviaţiei Civile şi al lui Sorinel Ciobanu- fost director general al Aeroportului Băneasa. Aceştia l-au ajutat să elaboreze caietul de sarcini şi să obţină în regim de urgenţă diferite autorizaţii. Unul dintre cei nominalizaţi de procurori, fostul secretar de stat Alexandros Galaţiatos, a dat vina pe foştii miniştri. El a explicat că pe vremea când era la minister nu s-a făcut decât să se dea drumul la un contract licitat pe vremea când postul de ministrul al Transporturilor era ocupat Miron Mitrea Romstrade, contractele înapoi? Recent, Judecătoria Sectorului 1 a decis să introducă societatea Romstrade SRL parte în procesul penal privind modernizarea pistelor de pe aeroportul Băneasa. În acest dosar a fost trimisă în judecată fosta conducere a aeroportului Băneasa, printre care directorul general Ştefan Mladin şi directorul tehnic Florin Fulger. Directorii sunt acuzaţi că au plătit nejustificat prin două acte adiţionale către firma lui Nelu Iordache aproape şase milioane de euro. Este vorba de o pagubă evaluată la 23.675.859,91 lei. În cazul în care ar fi găsiţi vinovaţi, toate actele considerate frauduloase trebuie anulate, inclusiv contractul cu Romstrade, iar sumele trebuie returnate. În acest dosar, Nelu Iordache a fost audiat la DNA în calitate de martor. Şefa Fisc-ului Giurgiu, Elena Slav Spoială, a declarat că a făcut un control la firma Romstrade şi că şi-a făcut treaba. Ea a spus că a fost chemată la DNA, unde a dat o declaraţie despre Romstrade, dar că nu a dispus ridicarea sechestrului. Acest lucru îl puteau face doar cei de la Bucureşti. Până când justiţia va desluşi iţele afacerilor derulate de Nelu Iordache, acesta continuă să apară în peisaj când vine vorba de numiri importante în Ministerul Transporturilor.

  • Ministerul banilor, ţintit de procurorii mafioţi

În ultimele zile, numele lui a fost vehiculat în contextul plecării managerului privat al Aeroportului Internaţional "Henri Coandă", austriacul Heinrich Vystoupil. Astfel, presa a relatat faptul că Vystoupil a făcut carieră la "Austrian Airlines", perioadă în care a contribuit şi la dezvoltarea companiei low- cost "Blue Air", deţinută de afacerist. Întâmplător sau nu, în perioada când urma să se desemneze noua conducere a Tarom, Nelu Iordache a anunţat demararea construcţiei unui nou aeroport tocmai la Adunaţii Copăceni, care să-i facă concurenţă aeroportului de la Otopeni. Senatorul "Butoane", pe ştatul de plată Pentru a da o imagine falsă licitaţiei publice privind modernizarea pistelor, organizate la aeroportul Băneasa, în cursă s-a înscris şi Jaypart SRL, care are ca acţionar societatea Jaypart LTD (Anglia)- avându-l ca administrator pe Florin Voicu, director din cadrul Romstrade. DNA a constatat că Jaypart SRL a fost acceptată la licitaţie deşi nu avea nici măcar scrisoarea de garanţie de participare. În cadrul licitaţiei, reprezentantul Jaypart SRL a fost Cezar Măgureanu, atunci director economic Romstrade SRL. În 2008, Măgureanu, zis senatorul "Butoane" din cauza legăturilor apropiate cu membrii clanului "Butoane", a fost ales parlamentar PNL de Giurgiu. În prezent, el este acuzat de DIICOT, în dosarul "Zahărul", că ar fi sprijinit un grup infracţional organizat care a fraudat statul român cu peste 100 de milioane de euro. Cu Măgureanu "jucând" în acte pentru concurenţă, Romstrade a câştigat licitaţia şi a reuşit performanţa să primească deconturi înainte de a efectua vreo lucrare. CITIŢI ŞI:

  • ŞTIRI (ÎNCĂ) NECONFIRMATE | SURSE: MANAGERUL privat de la TAROM a renunţat la funcţie din cauza ministrului Silaghi
  • Elena Udrea: Antena 3 încearcă să tranşeze lupta pentru controlul Transporturilor
  • Ce datorii au Tarom, Blue Air şi Carpatair la bugetul statului

Ne puteți urmări și pe Google News