Oricare ar fi fost motivul care i-a adus pe oameni la muzeu, vernisajul de azi s-a bucurat, cel puţin din punctul de vedere al interesului stârnit, de un succes similar cu cel al expoziţiei Salvador Dali, care a fost cea mai apreciată şi vizitată expoziţie de artă plastică găzduită în ultimii ani de instituţia muzeală din Alba Iulia.

„Un joc de copil care se naşte”

Gheorghe Zamfir nu s-a zgârcit cu cuvintele, după cum poate puţini din cei care l-au văzut doar pe scenă, cu naiul alături de care şi-a câştigat celebritatea, se aşteptau. Despre arta lui în sine, a vorbit destul de puţin. „Ce am încercat eu să fac aici este exact ca un joc de copil care se naşte, începe să mijească, vede, percepe, palpează, învaţă verbul, învaţă mersul şi devine independent. Cred că am şapte ani. Dar cred că am şi un an. Cred că am şi nouă, şi zece. Poate am 1.500, poate am un miliard de ani (…) În joaca aceasta a mea între culoare şi sunet am încercat să exprim această stare”, a dezvăluit artistul.

Un artist revoltat, după cum avea să arate în discursul susţinut cu ocazia vernisajului, însă un artist care dincolo de toate relele acestor vremuri, crede în sfinţenia poporului român şi în credinţa care îl poate salva. „Trăim o epocă sumbră, lugubră, cu toate că soarele este tot timpul strălucitor, pentru că aşa ştie el că trebuie să strălucească din momentul în care s-a născut, trăim o epocă în care ar trebui să ne unim spiritele pentru că trebuie să le unim, în culoare, în vibraţie, în stare, în starea de veghe, în starea de conştiinţă, în starea religioasă, în Dumnezeu şi în cultura aceasta care este terfelită şi călcată în picioare de spiritele politice ale neamului”, a afirmat Gheorghe Zamfir.