Gheorghe Ştefan: "Drăgănescu ar trebui scos din arbitraj"
- Adam Popescu
- 23 septembrie 2010, 19:11
Gheorghe Ştefan, preşedintele de onoare al echipei de fotbal Ceahlăul şi primar al oraşului Piatra-Neamţ, a luat foc după eliminarea moldovenilor din Cupa României de către Dinamo. Ştefan acuză dur arbitrajul „centralului” Mugur Drăgănescu.
Gheorghe Stefan a protestat faţă de deciziile aberante ale „centralului” Mugur Drăgănescu, cel care a oficiat aseară la meciul din Cupa României Dinamo - Ceahlăul, scor 2-0. Primarul nemțean cere excluderea lui Mugurel Drăgănescu din arbitraj și îl acuză pe Vasile Avram, șeful CCA, că funcția pe care o deține este incompatibilă cu cea de tată al unui arbitru divizionar. "Arbitraj tendențios" "A fost un arbitraj tendențios, împotriva unei singure echipe. Trebuia să fie corect. Acest arbitru n-are ce căuta în arbitraj! Ar trebui exclus, după ceea ce a făcut la meciul nostru. În cazul lui Vasile și Marius Avram există o incompatibilitate. Unul dintre ei ar trebui să plece, ori tatăl de la CCA, ori fiul din arbitraj. Dacă ar fi după mine, aș fi înființat o școală de arbitraj. Soluția nu sunt arbitrii străini. Nici în Divizia B n-am avut parte de asemenea arbitraje", ne-a declarat Gheorghe Ștefan - zis Pinalti. Mugurel Drăgănescu a influențat final al partidei din Șoseaua Ștefan cel Mare, acordând gratuit o lovitură de la 11 metri și eliminându-l ușor pe nemțeanul Gafița.