S-au arborat în berna drapelul RPR și steagul partidului. Ne-au dus cu școala să defilăm prin fața catafalcului depus la Palat. Mergeam câte doi într-un șir infinit. Eu eram cu Nicu. Era o atmosferă lugubră, din fundal se auzeau marșul lui Chopin, „Eroica” de Beethoven. În acea stare de crispare generală, pe mine m-a bufnit râsul. Un râs isteric de fapt. Nicu mi-a șoptit să fiu atent că putem s-o pățim amândoi. Ghiță n-a venit la școală în acele zile.

A urmat apoi „de-dejizarea”, ascensiunea noului voievod și a familiei sale. Doctorului Leon Bercu i s-a interzis de către Maurer, Bodnăraș și Ceaușescu să comunice familiei lui Dej și în special Licăi diagnosticul inclement (cancer la ficat). S-a conformat, drept care Lica nu a mai vorbit cu el niciodată. Când a murit, prin 1978, a fost înmormântat la Cimitirul Evreiesc Filantropia. Lica a trimis o coroană de flori, au fost prezenți cei trei copii, dar ea nu a venit. În ultimii ani doctorul locuia pe Primăverii chiar vizavi de casa lui Ceaușescu într-un apartament cu trei camere. Era un om de mare finețe, un meloman cu gusturi excepționale, cu o colecție minunată de discuri și cu foarte multe cărți. Am moștenit de la el „Istoria literaturii române” de Călinescu și opera poetică a lui Rilke în germană (volume apărute în anii 20). Avea un irezistibil simț al umorului, pe care se pare că Dej îl aprecia.

Reacția familiei mele la dispariția lui Dej a fost un amestec de ușurare și anxietate. Se despărțeau de propriul trecut. Parinții mei reveniseră în țară în 1948, deci era vorba de aproape 17 ani trăiți sub domnia lui Dej. Mama îl cunoscuse și ea, fusese interpretă de câteva ori în timpul primirii unor delegații din URSS. Cred că fusese și când aveau loc întâlniri cu lideri ai PC Spaniol. Cea mai anti-Dej la noi în familie era sora mamei mele, Cristina Luca, măritată cu Mihail Boico. Ea fusese la Paris în timpul Conferinței de Pace din 1945 în calitate de corespondentă a „Scînteii”. Îl cunoscuse pe Dej și îl considera un complexat ranchiunos și meschin. Mai târziu avea să-l bănuiască și de jocuri politice duble încă din ilegalitate.

Moartea lui Dej a stârnit ingrijorare și derută. În 1963 Dej inițiase divortul de Moscova, în aprilie 1964 prezidase Plenara care a culminat în „Declarație privind poziția PMR în problemele mișcării comuniste internaționale”, o proclamație de autonomie în raport cu Centrul moscovit. Delegația sovietică la funerarii a fost condusă de vechiul bolșevic, Anastas Mikoian. Cea chineză de premierul Ciu En-lai. Ambii fuseseră la București în august 1964, la aniversarea lui 23 August, și vorbiseră cu Dej. Lumea se întreba dacă noii lideri vor continua desovietizarea.

La ceremonia funerară au vorbit Chivu Stoica, Maurer și Ceaușescu, parcă și Apostol. După ani de zile, în conversațiile cu Lavinia Betea, Maurer și-a menținut prețuirea pentru Dej. Îi datora enorm. Dar atunci, imediat după decesul fostului său protector, am aflat-o pe linia Alexandru Bârlădeanu prin Cristina Luca, Maurer ar fi spus: „Să nu-mi mai faceți legătura telefonică cu Lica Gheorghiu”. Conform vechiului adagiu:  „regele este mort, trăiască regele”.