Gheaţa de pe Dunăre îi ţine departe de lume

Gheaţa de pe Dunăre îi ţine departe de lume

De câteva zile de când Dunărea aproape că a încremenit din cauza temperaturilor scăzute, câteva sute de familii din suburbia tulceană Tudor Vladimirescu sunt ca şi izolate.

„Ei ştiu să se aprovizioneze. Au învăţat asta cu timpul. Nu e prima oară când se confruntă cu aşa ceva“, spun unii tulceni.

Firma care se ocupă de transportul pasagerilor din Tudor Vladimirescu în oraşul Tulcea nu mai efectuează cursele. Ambarcaţiunile deţinute de aceştia, mici, de 10 persoane, riscă să rămână împotmolite între sloiurile de gheaţă care plutesc la suprafaţă.

Până şi nava militară trimisă să realizeze transportul de pasageri spre şi dinspre Tulcea se blochează între sloiuri. Aşa s-a întâmplat şi în urmă cu două seri, când nava, care avea la bord 34 de pasageri, majoritatea copii care învaţă în Tulcea, a stat captivă între gheţuri aproape trei ore până când a fost eliberată cu ajutorul unui remorcher.

O problemă o reprezintă şi situaţia copiilor blocaţi în zona Tudor Vladimirescu, care nu pot să ajungă la cursuri. Iar în caz de urgenţă, persoanele în vârstă nu pot primi ajutor din partea Ambulanţei Tulcea, din cauză că ambarcaţiunile mici nu pot traversa Dunărea îngheţată. Nu există risc de inundaţii Avertizările că Dunărea va îngheţa fuseseră făcute încă de la sfârşitul lui decembrie. Căpitănia Zonală Tulcea a făcut cunoscut avizul privind mutarea ambarcaţ iunilor în zonele special amenajate, tocmai pentru a fi protejate de posibilul îngheţ al fluviului.

Pe lângă toate acestea, Autoritatea Naţională de Meteorologie a anunţat pentru această perioadă o încălzire a vremii, abia dupa data de 20 ianuarie urmând să reapară gerul în Dobrogea.

Până atunci, datorită nivelului scăzut al apei, nu există riscul de inundaţii, în cazul topirii sloiurilor de gheaţă. Ţinând cont şi de acţiunile navelor „spărgătoare de gheaţă“ şi ale remorcherelor, situaţia pare a se ameliora curând.

Ne puteți urmări și pe Google News